– Asta nu-i nimic! zîmbeşte colegul. Eu am participat la o şedinţă de Primărie, undeva într-o comună mai răsărită, care tocmai devenise oraş. Era şi deputatul X de faţă. Principalul subiect pe ordinea de zi era amendarea Legii administraţiei publice. Ei bine, în unanimitate, primarul şi toţi consilierii locali au votat pentru schimbarea Legii administraţiei publice.
– Cum aşa, păi, ei ce sînt, nu administraţie publică? se miră un coleg cu o logică desuetă.
– Tocmai asta era problema lor: nu erau de acord cu legea după care funcţionau, aşa că au votat cu toţii împotriva ei...
* * *
– Am vrut să mă apuc de comerţ stradal, ştii, cu rulote d-alea, ca în Occident. Cu mici, cîrnaţi, chestii d-astea, de le plac românilor... Ei bine, nu se poate! Adică se poate, dar pe lîngă o grămadă de aprobări şi de taxe, trebuie să ai la rulotă WC şi duş. Nemţii n-au. M-am interesat, am găsit un tip de rulotă care avea şi un mic WC şi un soi de duş, doar că la noi se cere ca duşul să aibă capacitatea de 1,5 m3 sau cam aşa ceva. Alea nemţeşti erau prea mici. Am găsit pe cineva la Primărie care a fost amabil, m-a ascultat şi a zis că e interesant, că o să meargă. Şi-mi zice:
– Trebuie să încercaţi, s-ar putea să cîştigaţi mai mult decît o să vă amendăm noi. Şi dacă merge, avem şi noi un motiv să schimbăm legea...
* * *
– O evidenţă simplă a schimbărilor reglementărilor în sistemul educaţiei ne spune un lucru alarmant, ne anunţă un coleg expert în domeniu. Din 1990 pînă în prezent, au avut loc mai multe modificări legislative decît de la înfiinţarea învăţămîntului public din România şi pînă în 1990.
* * *
Mă uit pe teza extrem de bine documentată a lui Bogdan Bucur. Se ocupă în principal de Şcoala Monografică a lui Dimitrie Gusti, dar în contextul şi din perspectiva manifestărilor politico-administrative ale vremii. Dintr-o anexă aflu că
