Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia: justiţia a achitat un jurnalist care a denunţat evaziunea fiscală

Publicat in Vremea Noua, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Justiţia greacă l-a achitat joi seară pe jurnalistul urmărit penal pentru publicarea unei liste de presupuşi deţinători de conturi în Elveţia, după o audiere maraton de douăsprezece ore, care s-a transformat în proces pentru evaziune fiscală şi de apărare a libertăţii de exprimare.

Jurnalistul Costas Vaxevanis, 46 de ani, a fost acuzat de violarea datelor personale şi risca până la trei ani de închisoare pentru că a publicat o listă cu 2.059 de nume de persoane, pe baza unor date provenite, afirmă el, de la banca HSBC din Elveţia.

Judecătoarea Malia Volika, preşedintele instanţei, a proclamat “nevinovăţia” lui Vaxevanis, respingând toate obiecţiile, în timp ce procurorul a cerut condamnarea lui. “Vă mulţumesc foarte mult, doamnă judecător”, a declarat jurnalistul, într-o explozie de aplauze din partea persoanelor prezente la şedinţa de judecată deschisă la ora 7.30 GMT. “Am făcut ceea ce orice jurnalist ar fi trebuit să facă”, a spus el, ieşind din tribunal.

Zoe Constantopoulou, parlamentar al partidului stângii radicale SYRIZA şi fiica unuia dintre avocaţii apărării, a declarat în depoziţia ei că acuzaţiile împotriva lui Vaxevanis sunt “o palmă dată democraţiei”. Recunoscând totuşi că simplul fapt de a deţine un cont bancar în Elveţia nu este ilegal, Vaxevanis a invocat dreptul presei de a publica documente ascunse sau minimalizate de autorităţi, pentru a denunţa scandaluri, într-un context când noul guvern de coaliţie se confruntă cu furia crescândă a străzii faţă de o austeritate acuzată că îi scuteşte pe cei bogaţi şi puternici.

O polemică a izbucnit în ultimele luni în Grecia asupra unei liste, trimisă în 2010 guvernului grec de fostul ministru francez de finanţe Christine Lagarde, acum director general al FMI, ce include nume de deţinători greci de conturi în Elveţia şi care nu a provocat nicio reacţie din partea a trei guverne succesiv

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 26 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

16°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

14°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°