SÃRBÃTORIT Pãrintele Mina Dobzeu, unul dintre cei mai iubiti duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit, ieri, 91 de ani. Viata sa de neobosit misionar ar fi rãmas poate o jertfã nestiutã, dacã, dintr-o întâmplare fericitã a destinului, în închisorile comuniste, nu l-ar fi întâlnit pe Nicolae Steinhardt, cel ce avea sã-l mentioneze, cu recunostintã, în Jurnalul Fericirii. Îndrãgit de credinciosii de pretutindeni, bãtrânul cãlugãr rãmâne, în continuare, o legendã vie a ortodoxiei.
Chiar dacã a ajuns sã nu mai zãreascã deloc lumina zilei, bãtrânul cãlugãr este la fel de prezent si de spiritual, ca atunci când, cu ochii ageri, sculpta troite în fata chiliei sale! Îi primeste la fel de binevoitor pe cei care vor sã îi treacã pragul si, în continuare, face aceleasi gesturi de caritate: tipãreste cãrti, pe care le dãruieste fãrã rezerve, face pachete pentru copiii necãjiti, ajutã familiile sãrmane. Obisnuia chiar sã trimitã detinutilor fãrã rude, aflati în închisoare, diferite sume de bani. Bãtrânetea i-a mai luat mult din puteri, dar nu se plânge, spun apropiatii sãi! “Chiar dacã a orbit, are un spirit atât de prezent, atât de atent, încât te uimeste si te bucurã”, spun credinciosii care, frecvent, din devotament si admiratie, îi sunt alãturi.
Rugãciunea inimii
Dacã, datoritã Jurnalului Fericirii, oamenii au aflat despre cum i-a înfruntat pe atei, în închisorile comuniste, pãrintele Mina, însã mai putin este cunoscut modul în care el a primit, dupã Revolutie, mult râvnita libertate. Dupã Revolutie, pãrintele Mina a fost prin toate penitenciarele din Eparhia Husilor si Romanului. Fãcea slujbã duminica pentru detinuti. Rãmãsese cu mila nesfârsitã pentru cei din temnitã, a cãror viatã grea o cunoscuse personal. A fost trei ani si profesor de religie la scolile din Husi, desi nu era încã introdusã ca materie oficialã în programa scolarã. În 1996, E
