Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitt Romney, mormonul învins de afro-americanul democrat, în cursa la şefia Casei Albă

Publicat in Adevarul, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Fostul om de afaceri multimilionar Mitt Romney a pierdut cursa prezidenţială, fiind devansat de liderul democrat cu peste 70 de voturi electorale. Eforturile depuse în şase ani de campanie, marcată de voinţa acerbă de a se diferenţia de imaginea sa de bărbat distant şi oportunist, s-au dovedit zadarnice, republicanul fiind învins la alegerile pentru şefia Casei Albe.

La vârsta de 65 de ani, acest mormon, tatăl a cinci băieţi şi bunic de 18 ori, a obţinut numeroase succese profesionale: licenţiat la Harvard, consultat supradotat, director admirat, salvator al Jocurilor Olimpice de iarnă din Salt Lake City în 2002, guvernator republican al statului Massachusetts din 2003 până în 2007.

Politica i-a rezervat singurele sale eşecuri. O înfrângere în 1994 în cursa pentru Senat şi o primă candidatură ratată la alegerile prezidenţiale din 2008 în faţa lui John McCain.

Fiul unui fost candidat la prezidenţiale

Născut în 1947 în Detroit, Michigan (nord), Willard Mitt Rommney intră în viaţa politică la vârsta de 15 ani, când îl însoţeşte pe tatăl său, George, în campania reuşită pentru postul de guvernator. Fiul va asista ulterior la eşecul tatălui în faţa lui Richard Nixon la alegerile primare pentru prezidenţiale în 1968.

El o întâlneşte pe Ann Davies în 1965, când aceasta avea 15 ani. Cei doi se căsătoresc în 1969, după ce Mitt se întoarce după doi ani şi jumătate petrecuţi în misiune în Franţa, la Havre, Bordeaux şi Paris.

Timp de 30 de luni riguroase, misionarul lucrează de dimineaţă până seara pentru a converti francezi la această religie stranie venită din America. În iunie 1968, o maşină intră direct în autovehiculul său, iar un jandarm îl declară mort. Pasagera de pe scaunul din dreapta sa moare, dar Mitt scapă fără sechele.

La întoarcerea sa, cuplul se instalează la Belmont, în apropiere de Boston în Massachusetts, unde Mitt Romn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 21 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 59 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°