Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MADR: Fermierii beneficiază în acest an de subvenţii mai mari decât în 2011

Publicat in Vremea Noua, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Fermierii beneficiază în acest an de subvenţii mai mari decât în 2011, în pofida unui buget extrem de mic pentru nevoile agriculturii, iar organizaţiile de agricultori au fost consultate în privinţa deciziilor luate pentru susţinerea sectorului, menţionează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

“Ministerul Agriculturii a fost şi este deschis oricând discuţiilor corecte cu fermierii din România. Deciziile ministerului sunt transparente şi sunt luate întotdeauna după consultări prealabile cu organizaţiile de agricultori. În acest context MADR priveşte cu atenţie şi preocupare protestul de astăzi al unei părţi din reprezentanţii fermierilor şi mai ales la revendicările acestora. Agricultorii au avut parte de susţinere totală din partea MADR, în ciuda unui buget extrem de mic pentru nevoile agriculturii în 2012, susţinere care s-a reflectat în majorarea sumelor pe care fermierii le primeau în 2011″, se menţionează într-un comunicat al MADR.

Potrivit datelor MADR, fermierii primesc în sectorul vegetal un sprijin de la bugetul Uniunii Europene, bugetul naţional şi un ajutor de minim de circa 176,6 euro pe hectar, cu 32,7% mai mare decât în 2011 (133,07 euro/ha), un sprijin financiar pentru bovine mai mare cu 21,9%, de la 410 la 500 de lei pe cap de animal, fondurile pentru bunăstarea la păsări au crescut de la 388,7 milioane lei în 2011 la 432,8 milioane lei în 2011 (+11,3%), iar pentru porcine, de la 75,4 milioane pe trimestru la 85 milioane pe trimestru în 2012 (12,7%).

În acest an, MADR a mai alocat fonduri în anumite sectoare care nu au fost finanţate anul trecut, respectiv sprijinul pentru bivoliţele de lapte de 187,5 euro cap, sprijinul la taurine din rasa de carne de 300 de euro/cap, despăgubiri pentru îngheţ de 8,1 milioane lei şi ajutor de stat pentru producătorii de cartofi de 7,457 mi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 52 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°