Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZUL JAPONEZEI UCISE: Presupusul asasin, deferit justiţiei alături de un ofiţer de poliţie

Publicat in Vremea Noua, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Presupusul asasin al studentei japoneze, Nicolae Vlad, a fost deferit justiţiei alături de un ofiţer de poliţie, care a falsificat acte, astfel încât l-a exonerat de răspundere pe inculpat de o altă agresiune violentă.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 8 noiembrie 2012, trimiterea în judecată a inculpaţilor: Nicolae Vlad – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav (trei fapte), tâlhărie (cinci fapte), viol (şapte fapte), violare de domiciliu (şase fapte), lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi distrugere; Gică Ştefănache (ofiţer de poliţie judiciară la data comiterii faptelor) – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, informează, vineri, Ministerul Public.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, inculpatul Vlad Nicolae a comis mai multe infracţiuni de violenţă pe raza judeţului Ilfov (în localitatea Baloteşti), precum şi în Bucureşti.

Astfel, în seara zilei de 15 august 2012, în jurul orei 2030, în incinta Aeroportului internaţional “Henri Coandă”, victima M.Y. (cetăţean japonez, care venea de la Tokio şi intenţiona să ajungă la Craiova) a fost abordată de către inculpatul Nicolae Vlad, care a determinat-o să-i accepte „ajutorul” pentru a ajunge la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpatul Vlad Nicolae, deşi neşcolarizat, are cunoştinţe minimale de limba engleză. În acest context, inculpatul a convins-o pe victimă să ur

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Handbal (m): Dinamo București vs SG Flensburg - Ora de start și cine transmite la tv semifinala EHF European League

HotNews acum 41 minute
​​Dinamo București și SG Flensburg-Handewitt se duelează sâmbătă în semifinalele competiţiei masculine de handbal EHF European League. Meciul se va juca la Hamburg și va începe de la ora 16:00. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°