Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbare de macaz: Procurorul a solicitat rejudecarea dosarului lui Andrei Plăcintă

Publicat in Vremea Noua, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Apărătorul lui Andrei Plăcintă şi procurorul de şedinţă au apreciat că inculpatul a fost lipsit de apărare la Curtea de Apel. Dosarul are toate şansele să se întoarcă la instanţa de apel în rejudecare. La Curtea de Apel Bucureşti, Andrei Plăcintă a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare

O nouă decizie în dosarul în care Andrei Plăcintă, băiatul senatoarei Sorina Plăcintă, este judecat pentru tentativă la omor, talhărie şi ultraj urma să fie luată seara trecută, asta dacă pronunţarea nu va fi amanată. Ieri, la primul termen al dosarului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Andrei Plăcintă a fost audiat şi a declarat că nu avut nici o intenţie criminală ci doar a dorit să plece mai repede din locul „rău famat” în care se afla. Apărătorul acestuia a mai solicitat instanţei rejudecarea dosarului, motivat de faptul că, la Curtea de Apel, judecătorii au decis soluţionarea cauzei în lipsa apărătorului ales al lui Andrei Plăcintă, avocatul Viorel Roş. Apărătorul lui Plăcintă a arătat că în acest fel nu s-a asigurat un drept efectiv la apărare pentru Plăcintă şi că trebuie reluată judecata în faza apelului, proces la care să participe şi avocaţii aleşi ai acestuia. Conform presei centrale, procurorul de şedinţă a fost de acord cu solicitarea apărătorilor inculpatului şi a arătat că dosarul ar trebui trimis, pentru rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel. “Este adevărat că motivul (…) de recurs este admisibil, este adevărat că apelul s-a judecat în lipsa apărătorului ales al inculpatului, iar în acest fel nu s-a asigurat dreptul la apărare”, a arătat procurorul judecătorilor.

Pedeapsă cu executare

Fiul senatoarei Sorina Bucuraş Plăcintă a fost trimis în judecată anul trecut, la Tribunalul Bucureşti, după incidentul care a avut loc la finalul anului trecut, chiar în timp ce mama sa era luată în calcul pentru un mandat de ministr

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°