Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo priveşte spre retrogradare

Publicat in Romania Libera, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Formaţia Dinamo a fost învinsă sâmbătă seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa FC Vaslui, ­într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care a jucat ultimul sfert de oră în inferioritate numerică.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Sânmărtean, în minutul 37, cu un şut de la 18 metri, în dreapta lui Bălgrădean, după o pasă de la Caue.

Tehnicianul echipei Dinamo, Dario Bonetti, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, că este dezamăgit doar de rezultat, nu şi de prestaţia jucătorilor săi, apreciind că aceştia au avut o implicare bună şi au fost foarte motivaţi.

„Sunt dezamăgit doar de rezultat, şi nu de prestaţia jucătorilor mei. Cred că am avut o implicare bună, dar în alte meciuri am jucat mai bine. Însă în fotbal se poate întâmpla orice. Sânmărtean a jucat foarte bine, ştiam că este un jucător foarte bun. Sunt mulţumit de jucătorii mei. Pentru câştigarea titlului nu ne mai luptăm cu siguranţă, poate ne luptăm pentru locurile 3-5. Astăzi am întâlnit o echipă cu o calitate mai bună decât a noastră. A fost o partidă echilibrată, dar Vasluiul ne-a bătut la un gol. Vaslui nu este o echipă de coada clasamentului, dar cu jucători mai de calitate decât noi. Sunt mulţumit de jucătorii mei, au dat totul pe teren, au fost foarte motivaţi, însă Vasluiul ne-a învins", a spus Bonetti.

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, este de părere că în această perioadă nu mai interesează pe nimeni spectacolul, ci rezultatele. „Ce am găsit eu la Vaslui e diferit faţă de ce am lăsat. Cu Sânmărtean mă înţeleg mai bine, pentru că este ardelean de-al meu, mă înţeleg mai bine cu el şi înţelege ce vreau de la el", a mai afirmat Hizo.

Dumitru Dragomir, şeful LPF, a intrat în direct prin telefon la Dolce Sport şi l-a făcut praf pe antrenorul dinamovist Dario Bonetti după înfrângerea cu FC Vaslui „Eu v-am spu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 5 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 6 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 8 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 12 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 8 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 8 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 11 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 7 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Ministrul britanic de externe David Cameron, victima unei farse. A avut o convorbire video cu o persoană care s-a dat drept fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko

News.ro acum 5 ore
Ministrul britanic de externe David Cameron a avut un schimb de mesaje şi a purtat o convorbire video cu o persoană care pretindea că este fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, dar s-a stabilit ulterior că interacţiunile au fost de fapt o far

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 11 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°