Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul evenimentelor organizate cu ocazia zilei de 14 Noiembrie

Publicat in Adevarul, marți 13 noiembrie 2012 ·

Consiliul Județean Tulcea și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea organizează o serie de manifestări culturale prilejuite de ziua de 14 Noiembrie, ziua revenirii Dobrogei la România.

Miercuri, 14 noiembrie 2012, ora 9.30, la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Parcul Monumentul Independenţei: Sărbătoarea Dobrogei – istorie şi artă (atelier de creaţie). 20 de elevi de la Liceul de Artă „George Georgescu” din Tulcea, coordonaţi de domnul profesor Adrian Pal, vor realiza lucrări artistice prin care vor evidenţia semnificaţia zilei de 14 Noiembrie 1878, marea zi a unirii Dobrogei cu România precum și aspecte privind evoluţia teritoriului nord-dobrogean după acest important moment istoric. Lucrările tinerilor vor fi expuse publicului, timp de o lună, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea.

De la ora 13.00, la Muzeul de Artă: Conferinţă: 134 de ani de la unirea Dobrogei cu România. În cadrul acestei manifestări sunt invitați să susțină comunicări despre istoria Dobrogei: conf.univ.dr. Florin Anghel – Prorector Strategie, Dezvoltare Instituţională şi Managementul Calităţii, lector univ.dr Emanuel Plopeanu – Decanul Facultății de Istorie și Științe Politice și conf.univ.dr. Stoica Lascu.

Conferința va fi dublată de un moment artistic susținut de elevi și profesori ai Liceului de Artă „George Georgescu” Tulcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Școlile din România ar putea introduce sala de detenție pentru elevii care deranjează orele

Botosani News acum 26 minute
Profesorii vor putea da lecturi suplimentare sau fișe de lucru cu exerciții. Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiec

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 7 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 6 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 12 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°