Sînt foarte rari scriitorii pe care nu-i poţi citi altfel decît în întregul lor: cu toate cărţile pe care le-au scris, cu toate însemnările, eboşele, jurnalele (la care ai acces), cu toate comentariile (profunde sau tembele) despre ei, cu biografie şi cu literaratură, cu tot şi toate. N-am citit prea mulţi scriitori aşa (deşi aşa ar trebui citiţi toţi scriitorii despre care scrii mai mult de o recenzie), poate şi pentru că e o lectură obositor-obsesivă, nu te lasă să-ţi vezi de treburi, te ia de unde nu te aştepţi şi te pune pe urmele obsesiei care numai „literară“ nu mai e. Ultima dată am citit în acest fel o scriitoare israeliană tradusă cam peste tot în lume, Zeruya Shalev, care a provocat, se pare, o astfel de predare necondiţionată mai multor cititori de meserie. În româneşte i-au apărut deja patru romane (deşi a debutat cu poezie şi asta se vede bine în toate cărţile ei), a venit o dată în România, la un Tîrg Gaudeamus (deşi tocmai ieşise dintr-o nenorocire care putea să o coste viaţa) şi a răspuns la mai multe interviuri cu modestie, seriozitate şi cu acea atenţie pe care mulţi scriitori şi-o pierd după cîteva premii şi o duzină de interviuri fatalmente repetitive.

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O Casandră Putem, aşadar, citi în româneşte patru dintre cele cinci romane ale sale, excelent traduse: Viaţa amoroasă, Soţ şi soţie şi Fărîme de viaţă – de Ioana Petridean, iar Thera – de Any Shilon. Am răsfoit fiecare dintre aceste romane şi în franceză sau spaniolă şi prefer de departe variantele româneşti. De fapt, pentru a doua oară în viaţă, m-am întrebat dacă aş mai avea timp să învăţ ebraică – acum, doar ca s-o citesc cum trebuie pe Zeruya Shalev. Pentru că limba cărţilor ei nu e doar ebraica modernă, vorbită azi în Israel, ci în egală măsură limba Bibliei, a Zoharului, limba misticii ebraice spaniole din