Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate şi istorie

Publicat in Dilema Veche, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Fragment din volumul Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate şi istorie, de Vlad Zografi, volum care va fi lansat miercuri, 14 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului, a Ioanei Pârvulescu şi a lui Gabriel Liiceanu.

Ce se întîmplă dacă nu acţionăm, dacă stăm pur şi simplu şi privim în gol? Cînd filmul acţiunii (aşa cum am fi priviţi din afară) e suspendat, nu rulează decît filmul nostru personal. Ne fabricăm şi acum scenarii, altfel de scenarii, dar, înainte de a vedea cum sînt ele, să cercetăm mai atent filmul nostru personal în acest caz. Gîndurile noastre nu mai au la dispoziţie vehiculul acţiunii pentru a se deplasa, lăsîndu-se purtate mai curînd inconştient de scopurile infinitezimale, ci trebuie să se mişte cumva de la sine, să capete o dinamică autonomă. Nu mai au la dispoziţie detaliile, pentru că privim în gol sau pentru că privim fix un obiect, deposedîndu-l de personalitatea lui concretă. Rămînem doar cu amintiri şi cu proiecţii pe care le facem pornind de la amintiri. Dacă scena pe care se desfăşoară filmul nostru personal atunci cînd acţionăm seamănă cu un decor cinematografic – sînt prezente toate detaliile de-a valma, indistincte, nestructurate, cu o precizie fotografică indiferentă –, scena pe care se desfăşoară filmul personal cînd nu acţionăm seamănă cu decorul unui teatru: totul e esenţializat, există cîteva obiecte ca nişte repere abstracte, geometria e vagă, simbolică, vizualul păleşte, în schimb atenţia ne e atrasă de drumurile pe care le urmăm prin domeniul nostru nedefinit, de zăcămintele care s-ar putea afla aici sau dincolo; personajele care ne apar sînt şi ele despuiate de concret, şi au ceva esenţializat-teatral. (În afară de stranietatea întîmplărilor din vis, cred că lumea onirică ne tulbură şi prin concreteţea ei, atît de asemănătoare cu filmul nostru personal în timp

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis (PSD), noul președinte CJ Timiş: Avem majoritate împreună cu PNL. Să încetăm polemica. Marile proiecte ale judeţului mă aşteaptă

HotNews acum 48 minute
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), a declarat că partidul său a câştigat alegerile din judeţ în peste 400 de secţii de votare. Simonis a precizat că urmează să aibă o întâlnire cu Alin Nica (care a ocupat până acu

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

UPDATE - Sibiu: Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de cinci metri / Unul a murit, doi fiind transportaţi la spital

News.ro acum 39 minute
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. UPDATE: ”Salvatorii au ajuns la faţa lo

Ciolacu: E foarte puţin probabil ca PSD să renunţe la candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Din punctul meu de vedere, când o alianţă electorală are cu 5 în faţă, e un semnal puternic transmis de români că au încredere în această alianţă. Cu adevărat, sunt toate premisele a se crea o alianţă politică, dar vom vedea decizia pentru că toţi

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum 39 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţul Satu Mare

News.ro acum o ora
Cincisprezece localităţi din judeţul Satu Mare se află, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari.

VIDEO Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură la preşedinţia USR / România are nevoie de un președinte de dreapta

HotNews acum 48 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii. Decizia vine în contextul în care Cătălin Drulă a anunțat astăzi că demisioneză de la conducerea USR, în urma „

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum o ora
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum 39 minute
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

Ciolacu: Cred că că cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia sa, cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă, nu cel de Apărare, pentru că nu comisarul gestionează trupele, acest lucru se întâmplă în NATO. „Au încep

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°