Gaza e o închisoare în aer liber. Nu mai ştiu cine a spus asta, dar ce-ar mai fi de adăugat?

Duminică (zi de muncă pentru ambele tabere) a fost cea mai sângeroasă de la începutul ofensivei israeliene. Cum se explică reacţia bruscă a Israelului (disproporţionată, ca de obicei), la o situaţie care durează de ani de zile? De ce s-au decis premierul Netanyahu şi Barak (ministrul Apărării) să-l ucidă acum pe Ahmed Said Khalil Jabari, liderul aripii înarmate a Hamas? Pentru că se apropie alegerile (mai sunt două luni) şi pentru că atenţia cetăţenilor trebuie abătută de la costurile tot mai mari ale vieţii. Pentru că trebuie, şi unul şi celălalt, să-şi recâştige electoratul. Locuitorii oraşelor din sud sunt cu nervii întinşi de ani de zile. E cumplit (mai ales când ai în grijă copii şi bătrâni) s-o ţii tot într-o alarmă aeriană şi într-o gimnastică spre adăpost, să trăieşti cu teroarea că, oricând, o bombardea rătăcită îţi poate bate la fereastră. Pe de altă parte, în Gaza sunt 1600000 de suflete, căroira "loviturile chirurgicale" ale israelienilor le produc aceeaşi groază. Doar că palestinienii sunt, în plus, liberi să moară de foame, sub un embargou economic de nesuportat. Şi-atunci, ca răspuns la acest tratament, aripa înarmată a religiosului Hamas - (care controlează Fâşia şi, spre deosebire de laicul Fatah, nu recunoaşte cu obstinaţie statul evreu) - aruncă rachete în Israel. Uneori, sute pe zi: Qassam (numite astfel după un legendar şeic local) - cu o rază de acţiune de 7-10 kilometri, cele mai slabe, care lovesc imprecis; Grad (sovietice), mai mari şi mai puternice, cu o rază de acţiune de până la 40 de kilometri; în fine, Fajr ("auroră" în limba farsi şi în arabă), de fabricaţie iraniană, mai puţin numeroase (armata israeliană susţine că a reuşit să le distrugă, dar nu în totalitate) - cele mai periculoase, cu o rază de acţiune de până la 75 de kilometri