Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Filip: Decizia CCR în cazul senatorului Mircea Diaconu este executorie

Publicat in Vremea Noua, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Vicepreşedintele Senatului Petru Filip (PSD) a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că hotărârea Curţii Constituţionale a României (CCR) în cazul senatorului liberal Mircea Diaconu este executorie.

“Vom lua la cunoştinţă. Procedeul va fi adus la cunoştinţa senatorilor într-o şedinţă de plen”, a afirmat Filip.

El nu a precizat însă data convocării plenului Camerei Superioare a Parlamentului în acest sens.

“Se va pune în aplicare şi se va lua la cunoştinţă într-un cadru oficial, într-o şedinţă de plen. Este greu să vă spun când se va convoca o sesiune de plen. Este vorba de planificarea unei şedinţe de plen în următoarele două săptămâni. Mai sunt două săptămâni până la alegeri”, a spus vicepreşedintele Senatului.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că Senatul trebuie să ia act de încetarea de drept a calităţii de senator a liberalului Mircea Diaconu prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constată starea de incompatibilitate a acestuia.

CCR, cu unanimitate de voturi, a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi autoritatea legiuitoare – Senat, declanşat prin refuzul Camerei superioare a Parlamentului de a lua act de încetarea de drept a calităţii de senator a lui Mircea Diaconu prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constată starea de incompatibilitate a acestuia.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, se comunică preşedintelui Senatului şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial.

AGERPRES.ro

Vicepreşedintele Senatului Petru Filip (PSD) a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că hotărârea Curţii Constituţionale a României (CCR) în cazul senatorului liber

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 45 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum o ora
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum o ora
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°