Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile însărcinate vor fi investigate obligatoriu pentru depistarea virusului HIV

Publicat in Vremea Noua, joi 22 noiembrie 2012 ·

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a anunţat miercuri că ministrul Sănătăţii va emite luna viitoare un ordin prin care femeile însărcinate să fie investigate obligatoriu pentru depistarea virusului HIV.

Adrian Streinu Cercel a declarat la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că beneficiile unei asemenea investigaţii obligatorii “sunt enorme”, fiind vorba în primul rând despre naşterea unui copil sănătos dintr-o mamă infectată cu HIV.

“Ministrul Sănătăţii va emite un ordin luna viitoare, acesta fiind acum în fază de redactare, care va prevedea lărgirea panelului de investigaţii ale femeii gravide prin adăugarea investigaţiei HIV, cu caracter obligatoriu. Era şi până acum prinsă această investigaţie, dar nu cu caracter de obligativitate, era cu consiliere pre şi post testare, ceea ce a îngreunat foarte mult lucrurile pentru că nu la nivelul oricărei maternităţi există posibilitatea de consiliere, pentru că acest lucru înseamnă costuri suplimentare . S-a luat decizia de a se introduce în panelul uzual de investigaţii al femeii însărcinate şi determinarea pentru anticorpi HIV. Beneficiile sunt enorme, în primul rând vorbim despre naşterea unui copil sănătos dintr-o mamă infectată cu HIV”, a spus Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, România se află în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte sistemul de monitorizare a infecţiei HIV, iar alte state “se chinuie să ia exemplul de la noi”.

“România se află pe primul loc între statele membre UE, iar Franţa, Germania şi Elveţia iau exemplu de la noi”, a afirmat managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Dorina Duma, a declarat, la rândul său, că testarea obligatorie a gravidelor pentru depistarea HIV este “deosebit de importantă, ţinând cont de faptul că este vorba d

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 47 minute
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 3 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 13 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°