Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a criticat luni Preşedinţia pentru modul în care a fost elaborată Strategia Naţională de Apărare şi pentru deciziile din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind achiziţia de avioane multirol iar consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, l-a acuzat în replică de minciună pe oficialul guvernamental.
Schimbul de replici dintre cei doi demnitari a avut loc în Aula Academiei Române, la dezbaterea ‘Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere’, organizată de Academia Română, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Ministerul Apărării Naţionale.
Ministrul Dobriţoiu a susţinut un discurs în care a criticat faptul că elitele ţării nu cunosc conceptul de interese naţionale.
‘După cum observaţi, în spaţiul public, peste 90% din elitele noastre folosesc sintagma ‘interesele naţionale’ la singular, ceea ce denotă o necunoaştere crasă a acestora ori necunoaşterea inclusiv a documentului şi a instrumentelor care proiectează, individualizează multitudinea intereselor naţionale ale unui stat’, a spus Dobriţoiu.
Consilierul prezidenţial Iulian Fota a intervenit, întrerupând discursul ministrului Apărării: ‘Domnule ministru, aţi citit Strategia Naţională de Apărare a Ţări? Suntem în Academia Română’.
Dobriţoiu a susţinut că strategiile de securitate sau apărare ale ţării nu au ţinut cont de termenul legal de elaborare.
‘Momentele în care strategiile noastre de securitate sau apărare sunt elaborate ignorând prevederile unor legi organice, şi anume obligaţia ca acest document să fie elaborat în primele şase luni ale unui mandat prezidenţial, gândiţi-vă că elaborarea strategiilor sectoriale se dezvoltă fără a avea un plan coerent de orientare’, a afirmat Dobriţoiu.
Fota a replicat că Strategia Naţională de Apărare a fost transmisă la Parlament în termen