Brasilia, oraşul preconstruit despre care am învăţat prin gimnaziu, m-a fascinat ca idee. Cum o fi să faci un oraş şi abia apoi să se mute lumea în el? Ei bine, asta se întîmplă la Belval, unde am locuit pentru un an. Aici, a fost cîndva o uzină siderurgică, parte a acelei industrii care, timp de un secol, a asigurat Luxemburgul că nu va fi complet sărac. Asta se întîmpla înainte ca Marele Ducat să descopere industria bancară. După ce minele şi-au epuizat zăcămintele, fosta uzină siderurgică a fost în bună măsură dezasamblată. Pe teritoriul ei şi în împrejurimi se construieşte acum un oraş, centrat în jurul a ceea ce va fi Cité des Sciences. Tînăra universitate luxemburgheză, înfiinţată în 2003, primeşte aici un campus nou. Corpurile principale ale clădirii urmează a fi date în folosinţă în 2014. Nişte blocuri masive din beton şi sticlă. Biblioteca va fi însă o fostă hală industrială, complet rearanjată. Alte bucăţi gigantice din uzină sînt păstrate ca elemente de decor, acoperite de puţină verdeaţă. Vasta Place de l’Académie e mărginită de viitoarea bibliotecă şi de trei din cele şase construcţii deja funcţionale: sediul imens al unei bănci, în fapt trei imobile uriaşe unite de pasarele, vopsite în roşu – culoarea solurilor locale şi a minereului de fier ce a dat zonei numele de Terres Rouges; un hotel Ibis, jumătate hotel, jumătate bloc de locuinţe; ansamblul mall-ului, înglobînd două clădiri, ceva mai mari decît Afi Cotroceni, şi cărora le este anexată gara vermiformă şi Rock-Hall, unde are loc măcar un concert pe săptămînă. În jur, totul este un şantier. În cîteva clădiri de birouri se lucrează la finisajele interioare. În spatele bibliotecii este un centru de cercetări care deja funcţionează. Un kilometru mai departe e un altul. În rest, gropile unde se vor turna cîndva fundaţii. Străzile deja există, cu un asfalt perfect, cu treceri de pietoni, cu indicato