De cîţiva ani încoace, balurile bobocilor organizate de liceeni au devenit subiecte de ştiri care sînt tratate cu seriozitate, ca nişte mici evenimente mondene. Două aspecte sînt scoase cu precădere în evidenţă: “depravarea” sau maturizarea precoce a tineretului de azi şi sumele impresionante cheltuite de părinţi pentru ca odraslele lor să intre în rîndul lumii. Totuşi, privite la o distanţă de 20 de ani, balurile bobocilor nu sînt, în esenţă, foarte diferite. (Adina Popescu)

DE ACELASI AUTOR Copilul superhero La tarabă Atunci cînd ai un alien în stomac La final de sezon - despre rămăşiţele zilelor de vacanţă Mă uit la o fotografie pe Facebook cu fostul meu coleg de liceu care într-a IX-a a fost ales Mister Boboc. Acum e un tip jovial, cu burtică, cu părul tuns periuţă, pentru a-şi ascunde chelia, genul corporate afabil, pasionat de job. Un băiat serios. De altfel, poza e făcută la „locul de muncă“, urmează altele de pe la diferite seminarii şi conferinţe, în care fostul Mister discută pe marginea unor ppt-uri, sau de la cîte un business lunch, înconjurat de colege zîmbitoare. Mi-amintesc că în liceu nu era cu mult diferit. A căpătat brusc popularitate în momentul în care a devenit Mister, deşi nu avea un statut de tip cool, „băiat interzis“ care să le înnebunească pe fete. De obicei, şmecherii şi rebelii nu participau la Mister şi mergeau la balul bobocilor doar ca să fumeze şi să se îmbete criţă în toaletă (asta era „pe vremea mea“, acum altele sînt euforizantele), ca mai apoi să facă mişto de unul şi de altul. Nu urcau ei pe scenă, nu răspundeau la întrebări de cultură generală, nu dansau vals. Fiecare clasă a IX-a îşi desemna o pereche care să o reprezinte, „copii buni“, agreaţi de dirigă. Frumuseţea nu era nici pe departe un criteriu, totuşi trebuiau să arate cît de cît „într-un fel“. Adică, băieţii să nu fie din cei timizi abia ieşiţi din pubertate,