Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nechifor s-a declarat nemulţumit de modul în care au fost deszăpezite străzile din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 14 decembrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a declarat nemulţumit de modul în care firma Rosal a deszăpezit străzile din municipiul Suceava. Nechifor a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că Suceava arată, „din păcate”, mai rău decât unele localităţi rurale din judeţ, motiv pentru care împreună cu primarul Ion Lungu şi cu prefectul Florin Sinescu va avea o discuţie cu reprezentanţii firmei Rosal. „Suceava arată din păcate mai rău decât alte comune, care au fost poate în situaţii mai dificile. Chiar dacă la nivelul localităţilor rurale am ajutat şi am încercat să găsim soluţii, trecând peste ceea ce exista ca dotări tehnice locale, am pus efectiv umărul şi am reuşit să scoatem la liman câteva localităţi precum Fântânele, Muşeniţa, Forăşti şi alte comune. Totuşi, la Suceava am sentimentul că firma care ar fi trebuit să asigure deszăpezirea străzilor nu intervine tocmai aşa cum aşteaptă sucevenii”, a precizat Cătălin Nechifor, care a adăugat că şi el este locuitor al Sucevei şi este nemulţumit de situaţia traficului rutier din municipiul reşedinţă de judeţ. Şeful administraţiei judeţene consideră că din punctul său de vedere, faptul că deja a expirat contractul dintre primărie şi Rosal face ca această firmă să fie mai puţin interesată să asigure un trafic normal în municipiul Suceava. Pe de altă parte, făcând referire la situaţia din ultimele zile din judeţul Suceava, Cătălin Nechifor a declarat că a avut emoţii cu privire la modul în care vor fi deszăpezite drumurile judeţene, însă în cele din urmă firmele care trebuiau să realizeze aceste lucrări au reuşit să facă faţă situaţiei. Nechifor a declarat că lucrările de deszăpezire au fost făcute de firmele Big Conf, Transporturi Auto, Construct Com Con 2000 din Botoşani, SC Calcarul SA Pojorâta şi SC Drumuri şi Poduri SA Suceava. El a spus că pentru menţinerea stării de viabilitate a drumurilor j

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 10 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 9 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 5 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 5 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 5 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 8 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 6 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°