Aurel Cotarcă, care în urmă cu 23 de ani era soldat la unitatea de pompieri de la Oraviţa, mai avea aproximativ o lună până la eliberare când, în Timişoara, a izbucnit Revoluţia
Povestea timişoreanului Aurel Cotarcă scoate la iveală atmosfera din rândul forţelor care aveau misiunea de a restabili ordinea. În rândul simplilor soldaţi în termen s-au aflat mereu mari „patrioţi” care erau dispuşi să ducă misiunea până la capăt cu preţul uciderii unor oameni. Asta spune multe şi despre apariţia numeroşilor morţi de la Revoluţia din Timişoara.
Aurel Cotarcă, soldat la unitatea de pompieri de la Oraviţa (judeţul Caras-Severin), mai avea aproximativ o lună până la eliberare când în Timişoara a izbucnit Revoluţia.
„Pe atunci pompierii apartineau de Ministerul de Interne, iar in afara pregătirii contra stingerii incendiilor eram antrenaţi şi în lupta anti-tero şi împotriva demonstranţilor. În perioada asta a anului ascultam, împreună cu ofiţerii şi subofiţerii, Europa Liberă. Ceea ce se înţelegea de acolo era ideea unei mici revolte ce avea loc la Timişoara, revoltă pornită în jurul unui scandal cu un popă ungur. Părerile în unitate erau împărţite. Noi cei doi-trei cu ceva şcoală şi din oraşe mai mari ţineam cu popa, cei de la sate (preponderent din Mehedinţi şi Maramureş) credeau orbeşte în ceea ce le spuneau cadrele: că ungurii vor să ne ia Ardealul şi Banatul”, îşi începe povestea Aurel Cotarcă.
În 15 decembrie, soldaţii au primit ordin de alarmă. S-au dublat gărzile iar subofiţerii trebuiau să fie prezenţi la unitate. Discuţiile pe marginea evenimentelor din Timişoara erau la ordinea zilei.
“Ţin minte un sergent dintr-un sat din Mehedinţi căruia, la încorporare, i s-a spus că el dacă nu ar fi venit în armată nu vedea trenul. Era unul dintre cei care, nesilit de nimeni, se jura că dacă prinde vreun picior de
