Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între CREDINŢĂ, ŞTIINŢĂ şi MISTER: STEAUA DE LA BETHLEEM. A fost o SUPERNOVA? | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 decembrie 2012 ·

"Iar dacă S-a născut Iisus în Bethleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată Magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinam Lui" (Matei, 2:1).

O stea apare deasupra Ţării Sfinte şi anunţă naşterea lui Mesia. Este văzută de către Magii (sau Înţelepţii) de la Răsărit, care sunt călăuziţi de ea până când ajung în Bethleem, unde îl descoperă pe pruncul Iisus. Dar…De- a lungul timpului, teologi, istorici, astronomi au încercat sa dezlege misterul Stelei. Cercetătorii, şi nu numai ei, se întreabă daca Steaua de la Bethleem a fost un miracol sau un fenomen astronomic obişnuit. Sau unul neobişnuit. Iar teoriile şi controversele sunt departe de a se fi încheiat, deoarece această Stea este considerată una dintre marile enigme din istoria omenirii.

Sistemul binar

S-a spus ca Steaua a fost o supernova, un fulger globular, ba chiar un OZN! Atât Isaac Newton, cât şi astronomul Johannes Keppler au căutat explicaţii plauzibile pentru acest eveniment-cheie din istoria creştinismului. Kepler sugera că Steaua de la Bethleem a fost o supernova. Unii dintre cercetătorii de astăzi spun că nu ar fi exclus, dar nici măcar la astronomii din China antică nu s-au găsit consemnări privitoare la vreo supernova, apariţie care, dacă ar fi avut loc, ar fi fost vizibilă de pe tot cuprinsul globului.

Pornind de aici, în 1999, profesorul Mark Kidger formula pentru prima oară ipoteza că Steaua de la Bethleem a fost efectul unui alt tip de explozie stelară, mai puţin spectaculoasă, cunoscută drept nova. “O nova ar putea străluci aidoma unei stele şi, în plus, ar putea da senzaţia că se mişcă la fel ca un meteorit, corespunzând informaţiilor oferite de poveste”, a spus Kidger.

În cartea “Steaua de la Bethleem din perspectiva unui astronom”, publicată în 1999, K

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale şi europarlamentare noi rezultate. Clotilde Armand ar câştiga Sectorul 1

Mediafax acum 33 minute
La europarlamentare PSD-PNL are 53%, AUR are 15%, ADU 11%, iar UDMR 5%. Pe vot politic, la consiliile judeţene, PSD a obţinut 33%, PNL 28%, AUR şi ADU câte 12%, iar SOS 4% CGMB ADU 30%, PSD 28%, PNL 13%, AUR 10%, reper 7%, iar SOS 3%. La Sectorul 1

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum o ora
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Sebastian Burduja își recunoaște înfrângerea: „Îl anunţ pe Nicușor Dan că vom fi în fiecare zi acolo împingându-l să facă cu adevărat performanţă pentru oraș”

HotNews acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru victoria în alegeri şi a precizat că îl va „împinge” să facă cu adevărat performanţă în București, criticând-o, în același timp, pe

George Simion, reacţie după afişarea rezultatelor: Sâmbătă desemnăm candidatul la prezidenţiale. Eu de la o luptă nu dau înapoi

Mediafax acum o ora
„Principala forţă de opoziţie, alianţa AUR, îşi desemnează candidatul la prezidenţiale sâmbăta viitoare. Vom avea discuţii cu colegii, îşi vor spune fiecare opinia. Eu de la o luptă nu dau înapoi”, spune George Simion. Pe vot politic, la consiliile

ALEGERI 2024 - Preşedintele PSD Prahova: Suntem câştigători la nivel de Consiliu Judeţean. Ne aşteptăm la un procent de peste 40

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, candidat din partea formaţiunii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, anunţă că, potrivit ”analizelor” făcute în ziua votului, PSD a câştigat preşedinţia CJ, obţinând un scor de peste 40%.

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 4 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 4 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Vremea

București
acum

24°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°