De cele mai multe ori, cînd mă uit la televizor bombănesc – şi lucrul acesta se vede şi în textele pe care le scriu aici. Televiziunea, aşa cum e făcută la noi, nu-mi prea oferă multe momente de satisfacţie.

Dar acum e „vremea bilanţurilor“ şi, în plus, „spiritul Crăciunului“ ne face mai înţelegători, iar mama împodobeşte bradul, nu-i aşa? Prin urmare, mă voi conforma şi eu acestei tendinţe şi voi contabiliza numai laudele pe care le-am emis în 2012, în cadrul acestei rubrici. Nu au fost multe – din 44 de articole, în numai 7 apreciam ceva.

Am salutat, de exemplu, noul post de televiziune Digi 24, care promitea de la bun început că jurnaliştii lor nu vor folosi cuvinte ca „şoc“, „incredibil“ sau „senzaţional“. Asta era chiar ceva senzaţional, într-o presă care înţelege să-şi facă audienţa numai prin recursul la tabloidizare. În plus, la Digi 24 poţi vedea şi emisiuni culturale, cum sînt Ca-n filme sau Digicult.

DE ACELASI AUTOR Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Declaraţii oneste Un alt canal pe care l-am lăudat a fost Viasat History: „Unul dintre posturile mele preferate este Viasat History. În situaţia în care nu am canalul ARTE – care, din păcate, nu a venit în România, aşa cum ni se promitea anul trecut –, Viasat History este cel mai cultural post pe care mi-l oferă operatorul de cablu la care sînt abonat, RCS-RDS. Şi cînd spun asta, nu mă gîndesc la faptul că oricum istoria înseamnă cultură, ci că la Viasat History pot vedea o mulţime de emisiuni dedicate artelor – de la arhitectură şi plastică, la literatură, muzică sau film. (...) Dar ceea ce apreciez cel mai mult la documentarele de la Viasat History e felul cum este privită cultura. Ea nu e nici pe departe ceva la care să te prosternezi şi de care să vorbeşti dîndu-ţi ochii peste cap cu patos. Valorile sînt valori, dar ele nu-i împing pe cei care le prezi