„Acord de colaborare instituţională între Preşedintele României şi Primul-Ministru al Guvernului.“ În caz că nu l-aţi citit direct şi doar aţi auzit de el rumegat prin intermediul opinioniştilor, probabil sînteţi deja convinşi că e ceva abominabil. Într-un fel sau altul toată lumea a căzut de acord că e de rău. Cîţiva analişti pudici constituţionalişti au zis că nu era nevoie de aşa ceva pentru că atribuţiile primilor doi oameni în stat sînt stabilite de Constituţie. S-ar zice că analiştii respectivi au trăit pe altă planetă şi nu au auzit că au existat ceva scandaluri politice în România legate de separaţia atribuţiilor celor două Palate – Victoria şi Cotroceni. Au fost între Emil Constantinescu şi toţi premierii săi, mai puţin Isărescu. Au fost între Ion Iliescu şi toţi premierii săi, mai puţin Văcăroiu. Au fost între Traian Băsescu şi toţi premierii care nu erau ai săi. Şi cu toate astea, multă lume a concluzionat că avem o Constituţie clară, că nu e nimic în neregulă cu ea, că toate aceste scandaluri care au fragmentat executivele sînt un fel de mîncărime trecătoare.

DE ACELASI AUTOR Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă? Banii noştri şi rachetele evreilor A mai fost apoi strigătul de nervi al obsedaţilor de Băsescu – trădareee!; Ponta a semnat cu inamicul! Am asistat la execuţii mediatice intense pe linia: Ponta trădător, Crin erou. Antonescu capitalizează simpatia bazei în ideea că trebuie să cîştige alegerile prezidenţiale de peste un an. Dacă acum votul anti-Băsescu le-a adus victoria detaşată, Antonescu trebuie să menţină atmosfera de campanie încă un an şi jumătate pentru ca tot logica anti-Băsescu să-l ajute să cîştige şi el. Sau să forţeze încă o suspendare. Doar că asta presupune un scandal permanent sau o criză politică – exact de ce nu a