Un vultur semeţ al neamului obişnuit să zboare în aerul tare al înălţimilor s-a înălţat astăzi mai sus decât totdeauna, aproape, foarte aproape de cer şi nu s-a mai întors.

Sergiu Nicolaescu. Spunea că cel mai mult a iubit în viaţă ţara şi mama. Şi-a căutat să nu piardă nici o pagină de istorie glorioasă a României care să nu devină film. Aşa au îmbucurat sufletele filmele istorice Dacii, Mihai Viteazul, Mircea, Războiul de Independenţă, vitejiile armatei române la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz în Triunghiul morţii, Noi cei din linia întâi cu al doilea război mondial, ziua de 23 august. Într-una din emisiunele de televiziune cu Sergiu Nicolaescu lângă mine au venit zeci de telefoane de la copii până în 10 ani care-l rugau pe marele regizor să mai facă filme cu domnitorii români dar să facă în aşa fel încât să nu mai moară voievozii noştrii. Tot în timpul emisiunii a sunat un bărbat şi cu umor a povestit  de ce a întârziat el azi de dimineaţă la serviciu. Nu şi-a găsit pălăria şi printr-un noroc a descoperit-o în camera băieţelului său care o folosea să se costumeze în Comisarul Moldovan, celebrul comisar al lui Sergiu Nicolaescu. Ultima emisiune pe care am făcut-o cu Sergiu Nicolaescu la Antena 2 s-a desfăşurat la el acasă printre obiectele amintire ale marelui regizor. Cu un zâmbet venit de undeva din copilaria lui a aşezat pe masă o cutie din care a scos peste 100 de soldaţi de plumb depănând amintiri din Timişoara copilăriei se juca aranjând într-un veritabil câmp de război soldaţeii de plumb şi povestea cum turna el scene dirijând câte 500 de soldaţi în desfăşurările  gradioaselor scene de război din filme. Umbla vorba că Segiu Nicolaescu foarte rapid în filmări şi autoritar l-a mustrat pe înserat pe Vladimir Găitan care moţăia calare pe calul lui de oştean roman: “Ce faci Gaitane, ai adormit?” l-a îmboldit Nicolaescu. L-a care Vladimir Găitan a răspuns: “