● Revista Steaua, nr. 9-10/2012.
O dată pe an, revistele literare le oferă scriitorilor şansa şi spaţiul tipografic pentru a se răzbuna pe critica literară. În 2011, România literară a publicat cîteva texte dure ale unor scriitori pentru care criticii literari nu erau decît nişte „lefegii, trişori, carierişti“, „tacticieni mizerabili“, „îmbuibaţi“, „scandalagii“, „amnezici şi carierişti“, „pervertiţi“, „abuzivi, imprudenţi“, „maliţioşi, clevetitori şi complexaţi“ ş.a.m.d. Revista clujeană Steaua a publicat anul trecut, sub titlul „Cui nu-i e frică de criticii literari!“ (criticii fiind - nu-i aşa!? - acei tîlhari ce ţin calea scriitorilor în drumul lor spre glorie – oricum, interesant acest titlu-exclamaţie), o anchetă asemănătoare (nicidecum o dezbatere, cum e prezentată) la care au răspuns 16 scriitori din trei-patru generaţii. În chapeau-ul anchetei, coordonate de Ruxandra Cesereanu şi Vlad Moldovan, este amintită iniţiativa României literare, cu specificaţia: „Repondenţii noştri sînt, însă, alţii!“. Nu prea-i adevărat: doi scriitori au răspuns ambelor iniţiative. Oricum, şi revista Steaua ţine să menţioneze, şi încă în trei locuri diferite (sub caseta redacţională, în textul de introducere şi în chapeau), că ideile şi responsabilitatea juridică pentru conţinutul textelor le aparţin exclusiv semnatarilor. Altfel zis, revista nu-şi asumă vreo responsabilitate pentru ceea ce publică, este doar un suport tipografic, fără standarde, fără selecţie. De altfel, nu doar presa de informaţie s-a degradat în mod vizibil în ultimii ani, ci şi cea culturală.
DE ACELASI AUTOR Cum am devenit cronicar De ce aţi luat foc, domnilor? După treizeci de ani Debutanţi la proza scurtă Ancheta revistei Steaua arată tot ca o reglare personală a conturilor cu criticii literari (nenumiţi, trataţi la grămadă) pe care scriitorii invitaţi îi fac în fel şi chip: „au o relaţie p