Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGRAM DE VIZITĂ EXTINS ȘI FĂRĂ BACȘIȘ ÎN SPITALE

Publicat in Vremea Noua, vineri 4 ianuarie 2013 ·

băcăuanii care au bolnavi internați nu vor mai fi nevoiți să vină cu “atenții” în spital pentru a fi siguri că-și pot vedea rudele – autoritățile au extins programul de vizită și interzic total paznicilor sau asistentelor să primească bani sau alte bunuri pentru a permite accesul în afara orelor de vizită – cei care încalcă legea riscă să fie dați afară

Programul de vizită în spitale a fost extins pentru a veni în sprijinul oamenilor care au rude internate. Astfel, speră autoritățile din sănătate, vor fi evitate scandalurile venite mai ales din partea celor din mediul rural care ajungeau cu greu la spital dar nu reușeau să se încadreze în programul de vizită.

O dată cu extinderea programului de vizită, se presupune că vor dispărea și micile șpăgi date de oameni paznicilor, asistentelor sau infirmierelor pentru a intra la bolnavii internați. În acest sens, autoritățile centrale din sănătate au impus reguli stricte celor care asigură paza. Conform unui ordin al Ministerului Sănătății, bolnavii internați în spitale pot fi vizitați zilnic, însă numai între anumite ore, iar persoanele care asigură serviciul de pază vor da o declarație prin care se angajează să nu primească niciun fel de “atenții” pentru a permite accesul în afara programului de vizită.

Acesta a fost stabilit în intervalul orar 15.00 – 20.00, de luni până vineri, și între 10.00 și 20.00, în zilele de sâmbătă și duminică. “Pe noi nu ne afectează această modificare. Programul de vizită la Spitalul Județean de Urgență era până acum între orele 13.00 și 17.00, de luni până vineri și între 11.00 și 17.00, în week-end. Urmează să adaptăm și noi programul la cel stabilit prin ordin”, ne-a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al SJU. Ordinul ministrului interzice unităților sanitare să perceapă taxe pentru vizitarea pacienților. De asemenea, persoanele care asigură paza spitalelor vor

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 3 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 26 minute
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 11 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Vremea

București
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°