Înţeleg.

Înţeleg spaima de moarte.

Înţeleg spaima de viaţă (nevoia de rating).

Între spaima de moarte şi spaima de viaţă: telepriveghiul.

Cu repauzatul naţional pe năsălie, începe mântuiţionismul. Aceeaşi reţetă de succes. Mai întâi, leşul devine patrimoniu public. Apoi, se strâng bocitoarele. Sunt chemaţi artizanii absolutului. Vin cu grăbire gonacii eshatologici. Vin autopsierii operei. Funcţionarii redempţiunii - cei care, cu râvnă, îţi fac hatârul de a-ţi oferi un loc mai în faţă pe calea cea bună. (Precum în viaţă, tot aşa şi-n moarte: mereu se găsesc unii care să-ţi dea brânci pe calea cea bună). Te umplu de bogdaproste, pe tine, preţiosul lor defunct, doar ca, mărinimoşi, să-ţi elibereze în cadru festiv parola de intrare în rai. Vor să le rezolve ei pe toate. Să-L scutească pe Dumnezeu de corvoadă.

O groază de lume vrea să te mântuie. Să te mântuiască. (Uriaş cuvânt - mântuiala).

În ruptul hârcii nu poţi pricepe cine sunt toţi oamenii aceştia care nu-ţi lasă neamurile în durerea lor. Şi de ce se agaţă ei, cu disperare, de aripile îngerului păzitor, care 40 de zile are datoria de a-ţi însoţi sufletul pretutindeni şi prin cele 24 de vămi. Şi de ce Biserica Ortodoxă, care dă cu mărinimie atâtea dezlegări, nu-şi dă singură un pogorământ, spre a cerceta cu blândeţe duhovnicească durerile acestui veac al rătăciţilor.

Înţeleg şi nu judec.

Nu-mi pot opri însă o înfricoşată întrebare. Dacă Iisus ar coborî să ne mai răscumpere o dată, cum ar titra televiziunile de ştiri: breakingnews? şoc? dezvăluiri incendiare? exclusivitate?

Şi noi, bieţii oamenii cu facebook, ce-am face? I-am da like-uri sau i-am bana ip-ul?

Înţeleg.

Înţeleg spaima de moarte.

Înţeleg spaima de viaţă (nevoia de rating).

Între spaima de moarte şi spaima de viaţă: telepriveghiul.

Cu repauzatul naţional pe năsălie,