Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donţu anunţă că USL va susţine reformarea sistemului de taxe şi impozite din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, a anunţat că reprezentanţii USL din Consiliul Local Suceava vor susţine reformarea sistemului de taxe şi impozite în municipiul reşedinţă de judeţ. Ovidiu Donţu a declarat că în urma unei discuţii cu liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi cu primarul Ion Lungu s-a convenit susţinerea în Consiliul Local Suceava a unui proiect de hotărâre prin care taxele şi impozitele din 2013 pentru persoane fizice să rămână aproximativ la acelaşi nivel cu cel din 2012.

Ovidiu Donţu a spus că una dintre cele mai importante decizii care ar urma să fie luate în şedinţa din data de 8 ianuarie 2012 a Consiliului Local va fi reducerea taxei de salubrizare pentru persoane fizice de la 4 lei la 3 lei pe lună. „În această şedinţă a Consiliului Local se va discuta reformarea sistemului de taxe şi impozite din Suceava, astfel încât cetăţenii obişnuiţi să plătească la fel, sau chiar mai puţin”, a declarat Donţu. El a mai spus că pentru taxele şi impozitele pe proprietate urmează să fie aplicate prevederile unei Hotărâri a Guvernului adoptate la sfârşitul anului trecut prin care acestea ar urma să fie indexate cu rata inflaţiei. „Vom armoniza prevederile Hotărârii de Guvern cu sistemul de taxe şi impozite locale. În acelaşi timp vom susţine reducerea taxei de salubrizare, decizie care va fi în beneficiul sucevenilor”, a declarat liderul social-democraţilor din municipiul Suceava.

Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, a anunţat că reprezentanţii USL din Consiliul Local Suceava vor susţine reformarea sistemului de taxe şi impozite în municipiul reşedinţă de judeţ. Ovidiu Donţu a declarat că în urma unei discuţii cu liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi cu primarul Ion Lungu s-a convenit susţinerea în Consiliul Local Suceava a unui proiect de hotărâre prin care t

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum 42 minute
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Un bărbat a murit în Suceava, înecat cu un cârnat, în fața unui magazin alimentar / VIDEO: Ce poți face când te îneci cu mâncare și ești singur

G4Media acum 54 minute
Un bărbat din satul Demăcușa, comuna Moldovița, a murit duminică pe terasa din fața unui magazin alimentar, după ce s-a înecat cu un cârnat, transmite publicația locală Monitorul de Suceava. Din cercetările poliției a rezultat că Vasile C. a stat la

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 3 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Rezultate alegeri locale 2024. Primarul USR Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2: „Peste 500 de voturi nu se regăsesc nicăieri”

HotNews acum 31 minute
Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, care este la aproximativ 600 de voturi în spatele candidatului PSD-PNL Rareș Hopincă, a anunţat marți că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Pastorul din Arad care și-a violat fiicele ani de zile a fost trimis în judecată. Cum a fost prins agresorul

Ziare.com acum o ora
Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a anunțat că bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată. Birou

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Mihai Tudose: Nu ne vine foarte uşor să înţelegem ce au votat bucureştenii, de ce au votat 40% Nicuşor Dan. A fost un vot împotriva Gabrielei Firea

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a afirmat că social-democraţilor el este foarte uşor să înţeleagă de ce bucureştenii au votat în proporţie de 40% cu Nicuşor Dan şi a adăugat că a fost un vot împotriva Gabrielei Firea. El a mai spus că PSD este mul

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/24°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/25°