Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botezului Domnului la Bârlad, fãrã evenimente neplãcute!

Publicat in Vremea Noua, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Zi mare de sãrbãtoare ieri, 6 ianuarie, pentru întreaga crestinãtate. Bisericile din Bârlad au fost pline de credinciosii care au luat parte la marele praznic al Botezului Domnului, numit în popor “Boboteazã” sau “Agheasma Mare”. La toate bisericile din Bârlad, mii de litri de apã au fost sfintiti dupã Sfânta Liturghie, pentru a aminti de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului. Dupã Sfânta Liturghie de ieri, preotii au oficiat Sfintirea cea Mare a Apei, denumitã si Agheasma Mare. Este vorba un moment unic în fiecare an, care se sãvârseste doar la Botezul Domnului. Dupã spusele unui preot bârlãdean, care a explicat în bisericã la predicã însemnãtatea sfintirii apelor, „Agheasma Mare se sfinteste prin rostirea unor rugãciuni unice, impresionant alcãtuite de Sfintii Pãrinti si se binecuvânteazã cu Sfânta Cruce si prin mâna binecuvântãtoare a preotului si prin introducerea în apã a Sfintei Cruci”. Miile de credinciosi prezenti la Sfânta Liturghie oficiatã în Bisericile din Bârlad au asteptat în liniste, fãrã a se înghesui, ca preotii sã sfinteascã apele si ei sã ia “aghiasma mare” cu care sã stropeascã prin casã si sã dea la familie sã bea. Enoriasii ne-au mãrturisit cã nu scapã prilejul de a-si lua Agheasma Mare, pe care o considerã binecuvântãtoare si izbãvitoare de ispitele „vrãjmasilor vãzuti si nevãzuti”. Agheasma Mare se ia pe nemâncate din ziua de Boboteazã si pânã în ziua când este însemnatã în calendar cu „Odovania praznicului Botezului Domnului”. De obicei la Boboteazã este un ger nãpraznic, denumit si “Gerul Bobotezei” iar la biserici în curti se sculpteazã cruci în gheatã. Din pãcate aceastã traditie n-a putut fi respectatã ieri, la Bârlad fiind 3 grade cu plus pe tot parcursul zilei.

Zi mare de sãrbãtoare ieri, 6 ianuarie, pentru întreaga crestinãtate. Bisericile din Bârlad au fost pline de credinc

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°