În ciuda avertismentelor primite, Victor Ponta a rămas fixat pe secvenţa "vrem să creştem salariul minim (...) la 800 de lei”. El susţine că “asta va aduce ceva fonduri la buget(...) şi pentru că acum, în mediul privat, avem un salariu de 700 de lei pe cartea de muncă şi restul în mână". Dar toate acestea în situaţia în care majorarea salariului minim nu corespunde unor sporuri de productivitate. E o decizie arbitrară, ce nu stimulează creşterea nivelului de trai şi nici crearea de locuri de muncă. Poate aduce bugetului mai mulţi bani, dar cu condiţia să nu genereze şomaj. Din păcate însă, comenzi mai multe nu se întrevăd în economie. Motiv pentru care creşterea salariului minim e o măsură prociclică.
Cu riscul de a mă repeta trebuie să spun că mărirea salariului minim duce la stagflaţie, situaţie în care inflaţia, stagnarea sau recesiunea, şi şomajul survin simultan. Să analizăm pe rând riscurile. Ziceam că economia nu generează mai mult business. Dacă guvernul se ambiţionează să majoreze salariul minim ca să ia mai mulţi bani din impozite va vedea că falimentează nişte companii care se aflau deja pe buza insolvenţei. Iar dacă în sistemul bugetar stimularea productivităţii se poate realiza şi pe căi administrative, în cel privat excesul de reglementări nu va avea ca rezultat decât şomajul şi reducerea bazei de impozitare, respectiv o autarhizare a statului în zona bugetară şi, implicit, micşorarea capacităţii de colectare.
După stagnare şi şomaj ce a mai rămas în discuţie? Inflaţia. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, sublinia în 2007 că “din punct de vedere social poate fi fundamentat un salariu de 700-1.000 de lei, chiar şi unul de 2.000 de lei, dar real tot 500 de lei va fi”. Dacă circumstanţele politice nu-i mai permit să iasă şi să spună, nu înseamnă că din punct de vedere economic nu-i adevărat. Salariile în creştere trebuie să se coreleze
