Tranziţie sau decizie? După 2012, anul în care se proorocea prăbuşirea monedei euro, este tentant să prevestim ce va aduce europenilor anul 2013, chiar şi cu riscul de a greşi. Dar din micul joc al pronosticurilor pot totuşi emana anumite tendinţe pe scară largă, ale căror efecte vor fi durabile în viaţa politică şi de zi cu zi a Uniunii Europene. Un scurt tur de orizont.
Evenimentul anului vor fi alegerile legislative din Germania, probabil pe 22 septembrie. Angela Merkel, care se bucură de o rată de popularitate record, are şanse bune de a fi aleasă pentru un al treilea mandat de cancelar. Aceasta îşi va menţine deci politica ei europeană de rigoare, atît de populară pe lîngă alegătorii săi. Dar va avea de asemenea nevoie de stabilitate, ceea ce ar putea favoriza politica de intervenţie a Băncii Centrale Europene în criza datoriilor. Întrucît această politică, deşi nu prea populară la Berlin şi pe lîngă Bundesbank, totuşi a calmat pieţele şi a oferit un răgaz celor mai importanţi şi mai fragili parteneri ai Germaniei, precum Italia, Spania şi Franţa.
În Italia, de altfel, vor avea loc alegeri pe 24 şi 25 februarie, cu o miză majoră: “tehnocratul” Mario Monti va putea el continua să guverneze fără a fi ales, dar cu sprijinul unei coaliţii de partide centriste? Situaţia italiană constituie un dublu exemplu pentru Europa. Vom vedea astfel dacă o politică de rigoare în concordanţă cu aşteptările pieţelor şi ţărilor partenere este suficientă pentru a redresa o ţară, şi dacă un guvern de tehnocraţi poate într-un final împăca exigenţele economice şi democratice ale unei societăţi.
Între timp, britanicii – şi mulţi alţi europeni – vor continua să-şi pună întrebări cu privire la locul lor în UE. În ciuda apelurilor insistente ale aripii eurosceptice a partidului său, primul ministru David Cameron probabil nu va dori