(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 79, decembrie 2012) Intuiţie şi inspiraţie Scriitoarea i-a luat faţa traducătoarei. Pe de o parte, pentru că a furat startul: poeta a început un pic mai devreme. Pe de altă parte, pentru că majoritatea cititorilor stau mereu cu ochii pe vedete - şi scriitorii sînt mereu mai vizibili, mai iubiţi, mai aplaudaţi decît traducătorii. E o nedreptate. Pentru că traducătoarea Nora Iuga nu e cu nimic mai prejos decît scriitoarea Nora Iuga. Ce au în comun Elfriede Jelinek, Günter Grass şi Herta Müller? Limba germană. Premiul Nobel pentru Literatură. Şi pe traducătoarea Nora Iuga. Ei îi datorăm publicarea în versiune românească a cel puţin o carte din opera nobelaţilor germani. Şi a altor treizeci de volume traduse în ultimii patruzeci de ani. Dar Nora Iuga nu se laudă neapărat cu faptul că a tradus "premianţi". Departe de a pune preţ pe distincţii, preferă să vorbească despre literatură. Ar vorbi ore în şir, neîntrerupt: despre limba incredibilă şi imposibilă a lui Jelinek, despre spiritul Aglaiei Veteranyi, despre spiritul ludic din poezia lui Oskar Pastior, despre muzica lui Paul Celan sau despre vocea inegalabilă a Hertei Müller.

Scriitoare sau traducătoare? Pe Nora Iuga nu o complexează în nici un fel această dilemă. Ambele "meserii" i se potrivesc şi o atrag. Şi nu face nici un fel de ierarhie.

La începutul anilor '70 - scriitoarea în vîrstă de patruzeci de ani apucase să publice două volume - numele ei este înscris pe o listă de scriitori interzişi. Cărţile acestor autori sînt scoase din librării; nici în reviste nu mai aveau voie să publice. Singura şansă a fost traducerea. Şi în cazul Norei Iuga traducerile au luat atunci locul creaţiei proprii. Nu că traducerea n-ar fi tot creaţie... Pentru Nora Iuga, traducerile constituie chiar o parte a operei de scriitor. Oricum, le-a dat de la bun început importanţă: "Le-am făcut c