„Cînd business-ul devine prioritar, osia trece de car, iar materialul devine precar.“ Cuvintele lui Andrei Brebianu – îl ştiţi mai degrabă ca Norzeatic (vezi foto) – ne oferă un punct de plecare în tentativa noastră de imersiune în apele muzicii independente fabricate în România.

Muzicienii care s-au situat în ea încă de la originile acestei sintagme, undeva în preistoria mişcării punk, au făcut-o într-o manieră idealistă, nefiind interesaţi în a se ataşa şi a funcţiona în reţelele/reţetele corporatiste/capitaliste, privite ca agenţi ai virusării libertăţii artistice şi ai comodificării propriilor producţii. Vlad Stoica, parte a trupei Coughy, îl completează pe MC-ul din Bucureşti: „Cred că a fi în circuitul «profesionist» necesită sacrificii de timp pe care nu aş putea să le ofer. Privesc activitatea mea în mediul muzical doar ca pe un capriciu pe care încerc să mi-l satisfac, poate ca pe un hobby“. Pe aceeaşi linie vine şi răspunsul lui Valentin Toma, din grupul timişorean Makunouchi Bento: „Am fost tot timpul o trupă independentă, care a funcţionat dintr-o mare pasiune. Nu am avut niciodată PR, şi cele mai «serioase» apariţii în media mainstream le-am avut prin organizaţia şi festivalul TMBase. Mai departe însă, în activitatea noastră ca trupă, ne-am promovat singuri şi prin intermediul apariţiilor la diverse netlabeluri“.

Dacă independenţa artistică s-a referit întotdeauna la capacitatea unui autor de a-şi produce şi publica operele, unele neatinse de interesele comerciale ale unei organizaţii, prin propriile posibilităţi, se cheamă că, graţie evoluţiei tehnologice şi a Internetului, sîntem în plină vîrstă de aur a acestei forme de manifestare. Maria Balabaş, membru al colectivului muzical Avant’n’Gard, punctează momentul: „Albumul Soare Staniol cuprinde exact muzica noastră, aşa cum suna ea la momentul respectiv, ceea ce este minunat. Şi mă