Cum ce caută? A fost chemat. I-a cerut-o, în scris, însuşi preşedintele interimar Dioncounda Traore. Săritor, Hollande şi-a lăsat baltă sărăcia, nevoile, neamul, dând fuguţa să apere democraţia din Mali. Cu orice preţ. Chiar cu preţul de a se face de baftă, el care declarase ritos că nu va călca bocanc de soldat francez în teatre de operaţiuni din afara ţării. (E drept, deocamdată majoritatea combatanţilor la sol sunt băieţi din Legiunea Străină).

În decembrie îl chemase la Bangui şi preşedintele Republicii Centrafricane, dar Hollande nu s-a dus, lăsându-i pe cei de acolo să se toace liniştiţi unii pe alţii.

E posibil ca serviabilul preşedinte să fi răspuns la scrisori, având ca singur criteriu numărul cetăţenilor francezi aflaţi în cele două ţări: în Mali - 5000, în Republica Centrafricană - doar 1200.

Cine crede că intervenţia în Mali nu e altruism pur, ci curat meşteşug de neocolonialism, se pripeşte. Ce-i pasă Franţei de resursele naturale - exploatate sau potenţiale - din zonă, când pândeşte pericolul islamizării? Problema e exclusiv stabilitatea regională. (De câte ori aud ştiri de felul "Algeria şi Mauritania şi-au închis graniţele cu Mali", îmi vine să plâng, până mă apucă râsul. E de ajuns să te uiţi pe hartă, ca să pricepi că n-au ce închide).

Ce zic marile democratii, cu vârful lor de lance Franţa? Jihadul negru e la fel de periculos ca talibanii în Afagnistan. Fapt pentru care, împotriva jihadului negru, maşina de propagandă luptă cu aceleaşi mijloace, fără să schimbe o virgulă.

Că veni vorba: vă mai amintiţi când s-a dus Sarkozy în Libia, grăbit să-i restituie lui Gaddafi cele vreo 50 de milioane de euro? Atunci nu vă miraţi că grupările teroriste din Sahara-Sahel sunt înarmate până-n dinţi.

În fond, Hollande s-a dus să culeagă ce-a semănat Sarkozy.

Joi noaptea, 40 dintre cei mai mari faimoşi cântăreţi din