Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziuni pesimiste pentru trei dintre facultăţile Universităţii „Ştefan cel Mare”

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 22 ianuarie 2013 ·

Reprezentanţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava au aprobat proiecţia bugetară pentru anul 2013, document ce evidenţiază o situaţie nu tocmai favorabilă pentru trei dintre facultăţile instituţiei academice. În funcţie de o serie de indicatori precum numărul de studenţi care optează în fiecare an pentru a-şi continua studiile în cadrul unei anumite facultăţi, obţinerea anumitor finanţări nerambursabile sau veniturile din taxe, fiecare facultate din cadrul USV are un randament financiar diferit.

Conform calculelor pentru anul 2013, şase din cele nouă facultăţi ale USV vor înregistra la finele anului calendaristic profituri frumuşele, asta în vreme ce pentru alte trei facultăţi USV soldurile prevăzute la sfârşitul lui 2013 sunt negative. Este vorba despre Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării şi Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management. Cel mai însemnat deficit financiar se înregistrează la Facultatea de Inginerie Mecanică, soldul la final de an fiind estimat la -1.090.178 de lei.

Potrivit prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, „facultăţile de inginerie nu stau chiar .E o realitate cu care se confruntă şi cele mai mari centre universitare ale ţării. La USV, excepţie face doar Facultatea de Inginerie Alimentară, unde numărul studenţilor admişi în vara anului trecut a fost foarte mare. Totodată, Facultatea de Inginerie Alimentară are o serie de programe de studii clasate în categoria A, acestea fiind mai bine finanţate. Cât priveşte Facultatea de Inginerie Mecanică, aceasta are programele de studiu incluse în categoria C, doar unul singur fiind în categoria B. Acest fapt a dus la o slabă finanţare a întregii facultăţi”. Acesta a subliniat că, în mandatul său, nu se pune problema desfiinţării acestei facultăţi. Pentru ameliorarea situaţiei financiare de la

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 43 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum 59 minute
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de la București / Regulile anunțate de organizatorii pentru cele două concerte Coldplay de pe Arena Națională

HotNews acum 25 minute
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine miercuri seară primul concert la București, pe Arena Națională, s-au plimbat pe Lipscani, scrie News.ro. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali. Chris M

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum o ora
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum 2 ore
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

Jandarmeria: Luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 a fost observat un bărbat care umbla într-un sac. A spus că erau materiale auxiliare. Un membru al biroului a comunicat că nu este nicio problemă

G4Media acum o ora
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 un jandarm a observat un bărbat care umbla într-un sac și care i-a spus că acesta s-a rupt, iar în el sunt materiale auxiliare folosite în procesul de votare. Jandarmul a v

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°