● Herta Müller, Ţinuturile joase, traducere de Alexandru Al. Şahighian, Editura Humanitas Fiction, 2012.
Volumul acesta de povestiri a fost publicat prima dată în 1982 la Editura Kriterion din Bucureşti, într-o formă sever cenzurată din care patru texte fuseseră scoase cu totul. Doi ani mai tîrziu, cartea apărea şi în RFG, iar peste încă un an scriitoarei îi era retras dreptul de a publica în România, ţară din care în 1987 reuşea să şi plece definitv. Abia după treizeci de ani avem, iată, şi versiunea românească a cărţii de debut a Hertei Müller, în traducerea foarte bună, ţin să subliniez, a lui Alexandru Al. Şahighian.
DE ACELASI AUTOR Cum am devenit cronicar De ce aţi luat foc, domnilor? Debutanţi la proza scurtă Măreţele cledane Datorită seriei de autor dedicate scriitoarei de Editura Humanitas Fiction avem acum o perspectivă aproape completă asupra literaturii sale pe care, din păcate, românii nu au început s-o citească decît după primirea Premiului Nobel. Povestirile din Ţinuturile joase (Niederungen în original), un mix de biografie şi monografie lirică a unui nenumit sat şvăbesc din Banat (ar putea fi satul natal Niţchidorf la fel de bine ca oricare altul), ar trebui citite împreună cu următorul roman, publicat în 1986, al Hertei Müller, Omul este un mare fazan pe lume (traducere de Corina Bernic, Humanitas Fiction, 2011). În opinia mea, aceste cărţi alcătuiesc un diptic al ruralităţii şvăbeşti din comunism, chiar dacă sînt narate la persoane diferite şi din alte perspective. Dacă în Omul este un mare fazan pe lume, roman alcătuit, de fapt, din cincizeci de poeme ca nişte secvenţe narative, subiectul este pregătirea pentru emigrare a familiei unui morar neamţ care tot aşteaptă actele necesare plecării în Germania, o plecare amînată cu anii şi care predispune la slugărnicie şi compromisuri; Ţinuturile joase este o suită de nouăsprezece povest