Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean va avea o consultare cu primarii suceveni cu privire la modul de împărţire a bugetului

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că intenţionează să aibă o consultare cu toţi primarii din judeţ pentru a stabili modul în care va fi împărţit bugetul pentru anul acesta. Nechifor a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, aşa cum arată proiectul de buget în momentul de faţă, „lucrurile stau în regulă pentru judeţul Suceava”.

„Nu aş putea să spun că suntem extrem de mulţumiţi, dar ştiu că situaţia financiară la nivel naţional este una nu tocmai satisfăcătoare. Inclusiv FMI, având memorandumul semnat cu România, cere ca în acest an să fie plătite o parte din arierate, drept urmare bani pentru prea multe investiţii noi nu vor exista. Însă, aşa cum am spus, la nivel de indicatori, din ceea ce ştim până în acest moment, suntem într-o oarecare măsură satisfăcuţi de cum se aşează lucrurile pentru Consiliul Judeţean şi pentru localităţile sucevene”, a declarat Nechifor.

Şeful administraţiei judeţene a adăugat că nu se aşteaptă ca amendamentele la bugetul de stat pe 2013 făcute de parlamentarii suceveni să fie adoptate. El a arătat că, deşi dorinţa unor parlamentari de a susţine o serie de amendamente este legitimă, bugetul de stat pentru anul 2013 „ a fost construit într-o manieră foarte serioasă”.

„Fiecare parlamentar are dreptul şi libertatea de a depune amendamente, însă aşa cum am discutat şi la Iaşi, şi cu premierul, şi cu vice-premierul Liviu Dragnea, şi cu alţi miniştri din cabinetul Victor Ponta, acest buget s-a făcut în condiţii nu tocmai simple, având condiţionalităţi şi interneşi externe. Şi nu mă aştept să fie modificări majore la buget”, a mai spus preşedintele CJ Suceava. Cătălin Nechifor a declarat că a văzut că unii parlamentari suceveni au făcut amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2013 care erau deja rezolvate de Guvernul condus de Victor Ponta.

Suceava se află în topul ju

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 10 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 7 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 9 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 11 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 4 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 6 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 7 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 5 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°