Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua organigramă a SRTv devine operaţională de astazi

Publicat in Vremea Noua, vineri 1 februarie 2013 ·

Noua organigramă a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) devine operaţională de vineri şi conţine 2.450 de locuri de muncă, cuprinzând şi un număr de 55 de cazuri sociale.

Hotărârea de suplimentare a numărului angajaţilor televiziunii publice a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al SRTv pe 23 ianuarie, cu opt voturi pentru şi cinci împotrivă, “fără a dezechilibra parametrii economici previzionaţi în Programul de redresare economică a SRTv, aprobat prin HCA nr. 110/2012″.

Procesul de restructurare a personalului din Televiziunea Română a început pe 5 noiembrie 2012, cu selecţia, pe criterii profesionale, a celor care vor rămâne în noua structură a SRTv. La selecţie au participat toţi salariaţii instituţiei notificaţi în acest sens, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia incidentă în materia concedierii colective.

La procesul de selecţie au participat 2.562 de salariaţi din cei 2.784 de angajaţi notificaţi, adică 92%.

TVR preciza că un număr de salariaţi nu au fost notificaţi şi, în consecinţă, nu au participat la selecţia de personal, fie din motive legale, strict determinate, fie din motive care decurg din logica noilor fluxuri de activitate, incluse în planul de restructurare aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie nr. 110/2012 şi 121/2012. Din această categorie fac parte, fără ca enumerarea să fie limitativă: salariaţii aflaţi în concediu de îngrijire copil; femeile însărcinate; salariaţii care au revenit din concediul de îngrijire copil şi se află în perioada de şase luni în care sunt protejaţi de lege, conform art. 44, lit. f) din CCM al SRTv în vigoare; salariaţii aflaţi în concediu fără plată; salariaţii detaşaţi la alte instituţii; salariaţii ale căror Contracte Individuale de Muncă au încetat până la sfârşitul anului 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 lit c) din Codul Muncii (pensionare pent

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 8 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°