Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Alexandrescu despre "Posteritatea absurdului", cea mai recentă carte a lui Octavian Saiu

Publicat in Adevarul, luni 4 februarie 2013 ·

În recenta sa carte, "Posteritatea absurdului" (Paideia, 2012), autorul Octavian Saiu, menţionează că teatrul lui Beckett este „un teatru al absurdului ontologic, nemângâiat de razele nici unei divinităţi”.

Prin absurd înţelegem, în general, ceva iraţional (ilogic), sau nerezonabil, ori ridicol (foolish, zic englezii). Am putea spune că „mângâierea divină” este doar unul din modurile în care raţionalitatea ne poate linişti; absurdă este însă absenţa oricărei formă de raţionalitate. Mai departe,dacă absurdul se generalizează, întrebarea este cum îl primim noi, oamenii, individual, sau ca societate.

Pe urmele lui Martin Esslin (The Theatre of the Absurd , 1961), şi pentru a-l omagia, Octavian Saiu acordă multă atenţie celor două reacţii la constatarea „absurdului ontologic”, anume existenţalismul şi teatrul absurd, ca şi diferenţelor dintre ele. Acestea privesc perioada de vârf a fiecărui curent în Occident, mai ales în Franţa - primul este activ mai ales în anii treizeci şi patruzeci[1], teatrul absurd începe în anii cincizeci - dar şi ideile lor şi modul de-a scrie. Existenţialiştii cultivă un umanism laic, chiar ateu, filozofic influenţat de Heidegger, şi politic de marxism, ori de anticolonialism.

Pentru Camus , Sisif este un persoanaj caracteristic: „Cine este omul absurd? Acela care, fără a nega eternitatea, nu face nimic pentru ea. Nu pentru că nu ar cunoaşte nostalgia; dar îi preferă propriul curaj şi propria judecată”. Coborând din nou de pe stânca pe care tocmai urcase o piatră uriaşă – inutil, căci ea se rostogoleşte imediat înapoi, cum îl pedepsiseră zeii - Sisif contemplă lumea şi ascultă „miile de voci uimite ale pămîntului ...Acest univers rămas fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. ... Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit”[2].

Acelaşi stoicism caracterizează şi pe ceilalţi existenţialişti – la Malraux ades

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 34 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 5 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 3 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 5 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°