Cuvîntul e reverberant, în deplinul respect al protocolului. A fost rostit cu prilejul decernării titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii „George Enescu“ din Iaşi, vineri, 26 octombrie 2012, într-un moment covîrşit de derizorii furtuni electorale. Te poţi întreba dacă, prefaţîndu-l, nu ştirbeşti autenticitatea verbului. Nu e discursul unui magister care-şi relatează retrospectiv traiectoria, luată drept model. Nici năzdrăvănii expuse cu masca seriosului, în tonul manierist, de reverenţă publică şi aplauze de efect calculat. Andrei Şerban posedă arta de a vorbi pe cît de firesc, pe atît de surprinzător, pentru că desfide circumstanţe şi locuţiuni aleatorii. Mărturie a normalităţii. Normalitate, altfel, căzută în paradox. Precum viaţa, teatrul îşi pierde substanţa sub presiunea comercialului, anexe ale nefiinţării, susţinute de gustul comun. „Cealaltă hrană“ implică rezistenţă, luciditate, neprecupeţită dăruire. Opera artistului şi a pedagogului revenit din State, cînd te-ai aştepta mai puţin, a fost astfel recunoscută. „Acest titlu înseamnă foarte mult pentru mine, faptul că Enescu a fost primul care a primit Doctor Honoris Causa aici, şi de la el pînă la Holender, Andrei Pleşu şi mulţi alţii, mă obligă să continui să lucrez, să caut“, declara Andrei Şerban unui canal TV. Textul încredinţat revistei Dilema veche vorbeşte de la sine. (Valentin Dumitrescu)

Doamnă Rector,

Doamnă Preşedinte al Senatului, Membri ai Senatului, Membri ai comunităţii academice, distinse doamne şi domni, mă simt onorat acceptînd astăzi titlul pe care mi-l oferiţi. Deşi au trecut peste 20 de ani de cînd împart cariera artistică cu cea de profesor şi director al Centrului „Oscar Hammerstein“ de la Universitatea „Columbia“ din New York, trebuie să recunosc că cel mai adesea am impresia că mă aflu mai degrabă în poziţia unui student dornic să înveţe încă, decît în ace