Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Negoiţă a fost reales în unanimitate lider al PSD Sector 3

Publicat in Adevarul, duminică 10 februarie 2013 ·

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a fost reales în unanimitate, duminică, lider al organizaţiei PSD din acest sector, edilul neavând contracandidat.

Votul a fost prin ridicare de mână şi aplauze, niciunul dintre cei aproximativ 600 de delegaţi înregistraţi nemanifestând opoziţie.

În faţa hotelului Rin, un grup de zece persoane, care se prezentau ca fiind membri ai PSD Sector 3, au protestat însă împotriva lui Negoiţă şi a modului în care a fost organizată conferinţa. "Nu sunt delegaţi aleşi şi susţinuţi de organizaţiile de bază din sector", a explicat Negoiţă.

Social-democraţii din Sectorul 3 au votat în unanimitate şi pentru susţinerea Ecaterinei Andronescu pentru funcţia de preşedinte PSD Bucureşti, iar pentru următorul congres al partidului, tot în unanimitate, s-a votat pentru susţinerea lui Negoiţă pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD pe regiunea Bucureşti-Ilfov şi a lui Victor Ponta pentru preşedinţia partidului.

La începutul conferinţei a fost prezentat un film în care erau enumerate realizările lui Robert Negoiţă din ultimul an şi calităţile acestuia. "La finele 2011, PSD Sector 3 nu se afla pe hartă. Sectorul 3 era inima "mafiei portocalii". Renaşterea a avut loc în 2012-2013".

Pe ecranul din spatele său a urmat un mesaj înregistrat de la premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, care i-a recunoscut meritele în dezvoltarea organizaţiei şi câştigarea alegerilor din 2012.

"Sunt foarte mândru de organizaţia PSD Sector 3, de Robert Negoiţă. Aţi reuşit să dovediţi că nu există un sector sau o zonă din ţară în care PSD nu poate să câştige. Bătălia de la Sectorul 3 a fost cea mai importantă din toată ţara. Am dovedit că având o echipă unită, hotărâtă, cu un lider puternic ca Robert, se poate să câştigăm acolo unde era foarte greu de câştigat", a spus Ponta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse şi vânt în 16 judeţe din ţară

Mediafax acum 23 minute
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Argeş. În aceste zone vor fi intensificări ale vântului, rafale în general

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 38 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Un incendiu misterios a distrus vila lui Putin, care adăpostește un „buncăr secret antinuclear”

HotNews acum o ora
Flăcările au distrus o vilă din munții Altai frecventată de președintele rus Vladimir Putin, una dintre reședințele de iarnă ale liderului de la Kremlin, unde se presupune ar fi fost ascuns şi un buncăr secret antinuclear, potrivit Corriere della Se

Incident ȘOCANT în București: Un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă în cap, de un hoț, într-o benzinărie

Gandul acum 21 minute
Incident șocant în București, luni dimineața, în jurul orei 03:50. Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul programului, a fost victima unui incident violent într-o benzinărie din Sectorul 3. Potrivit informațiilor furnizate de Briga

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 3 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 3 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°