Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii suspectaţi de producerea şi comercializarea cannabisului aveau laboratoarele în apartamente şi case închiriate; investiţia – peste 140.000 de euro

Publicat in Vremea Noua, joi 14 februarie 2013 ·

Bucureştenii suspectaţi de producerea şi comercializarea celor 30 de kilograme de cannabis au investit în laboratoarele pe care le dezvoltaseră în mai multe apartamente şi case închiriate în sectoarele 2 şi 4 peste 140.000 de euro, iar seminţele pentru culturi le aduceau din Maroc, au precizat pentru AGERPRES surse judiciare.

Potrivit acestora, suspecţii aveau şapte laboratoare, amenajate în cinci apartamente şi două case în Colentina, Berceni şi Unirea. Laboratoarele erau de ultimă generaţie, cu sisteme de irigaţie, aerisire, încălzire, iluminare şi ermetizare, iar componentele erau aduse de persoanele suspectate de trafic de droguri din Spania, Polonia dar şi din oraşe din România.

Anchetatorii spun că gruparea era monitorizată de aproximativ nouă luni, fiind vorba despre cea mai mare captură de cannabis din ultimii 25 de ani. În urma comercializării drogurilor în cluburi şi diferite zone de agrement, suspecţii ar fi obţinut peste 1,5 milioane de lei.

Persoanele suspectate de producerea şi comercializarea drogurilor au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani şi sunt cunoscute în lumea traficanţilor.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat joi mai multe percheziţii în locaţiile unde suspecţii deţineau culturile respective, fiind aduse la audieri 12 persoane. Acestea urmează să fie prezentate magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Şapte laboratoare de producere a cannabis-ului, culturi de interior, 30 kilograme de cannabis şi zeci de comprimate de ecstasy au fost descoperite de poliţiştii antidrog în urma efectuării a trei operaţiuni de prindere în flagrant şi a opt percheziţii domiciliare, pe raza sectoarelor 2 şi 4.

“Au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări, şapte culturi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°