Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCRIPĂȚ A PREJUDICIAT PRIMĂRIA BACĂU CU 10 MILIARDE DE LEI VECHI

Publicat in Vremea Noua, vineri 15 februarie 2013 ·

Primarul Romeo Stavarache, în ședița CL Bacău de ieri, a arătat că, pe vremea cât a fost prefect, Constantin Scripăț a făcut pagubă Primăriei Bacău prin atacarea unei hotărâri ce viza groapa de gunoi a orașului. Scripăț și PDL s-au transformat din nou în avocații lui Dumitru Sechelariu.

PDL Bacău nu se dezice. Deși alegerile s-au terminat, iar filiala băcăuană a ieșit foarte ciufulită, pedeliștii nu renunță la sprijinul acordat fostului primar Dumitru Sechelariu. Portavocea este același Constantin Scripăț, consilier local PDL. În ședința extraordinară de ieri, acesta a acționat din nou ca și când ar fi fost avocatul lui Dumitru Sechelariu. Pe ordinea de zi a fost și proiectul prin care aleșii băcăuani au trebuit să aprobe răspunsurile la interogatoriul Consiliului Local Bacău solicitat de către SC Kaufland România și de SC Transport Public SA Bacău.

Este vorba de mai vechiul scandal legat de terenul pe care a fost baza de transport a societății Transport Public. Constantin Scripăț a adus o serie de acuzații în Consiliul Local, susținând că Primăria uită că a eliberat avizul pentru pentru demolarea clădirilor, că de la Consiliul Județean s-a eliberat un certificat care atestă proprietatea. În fapt, este vorba despre toate cele susținute de la începutul scandalului de către consilierii PDL, care atunci convocau chiar ședințe de Consiliu Local și inițiau proiecte pentru a-l ajuta pe fostul edil. Răspunsul l-a primit de la Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău. “Nu știu cum se face, dar sunteți tot timpul în eroare. Avizul pentru demolare a fost acordat deoarece Transport Public era proprietară pe clădiri și putea face ce vroia cu ele. Nu însă și pe terenul de sub clădiri. Consiliul Județean a eliberat retroactiv un act pe o lege abrogată. În momentul în care veniți cu acuzații vă rog frumos să aduceți probe”, a spus Popovici.

Scripăț s-a mai

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 11 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 13 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°