Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea propune ca în faţa Parlamentului să fie arborate steagurile fiecărui judeţ

Publicat in Vremea Noua, luni 18 februarie 2013 ·

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat că le-a propus colegilor din conducerea forului legislativ ca în faţa Parlamentului să fie arborate steagurile fiecărui judeţ, arătând că Parlamentul României nu intră în disputa privind arborarea de către Parlamentului Ungariei a steagului secuiesc.

“Din punctul nostru de vedere, relaţia dintre Parlamentul României şi Parlamentul Ungariei este mult mai importantă decât comportamentul emoţional al unor politicieni din ambele ţări. Am considerat oportun în acest moment să nu avem nicio reacţie în afişarea, arborarea unui steag care nu aparţine heraldicii şi simbolisticii româneşti din Parlamentul Ungariei, este o chestiune pe care statutul respectiv o decide”, a precizat Valeriu Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

El a arătat că Biroul Permanent al Camerei şi liderii grupurilor parlamentare au decis în unanimitate să “nu intre în această dispută”.

“Decizia a fost luată în unanimitate, astfel încât Parlamentul României consideră că aceasta a fost o reacţie emoţională a unor politicieni, un joc de copii, noi nu intrăm în această dispută. Nu traversăm cea mai fericită perioadă a relaţiilor dintre România şi Ungaria, dar asta nu înseamnă că trebuie să adâncim groapa pe care unii încearcă să o sape între cele două apropiate state vecine şi prietene”, a precizat Zgonea.

Valeriu Zgonea a mai spus că ministrul Afacerilor Externe Titus Colăţean şi Guvernul României au avut o reacţie puternică, “suficient de matură şi echilibrată”.

“Din punctul nostru de vedere, dacă vrem să avem o reacţie, le-am şi propus colegilor mei să facem, în faţă, un ansamblu în care să avem steagurile fiecărui judeţ, heraldica şi simbolistica fiecărui judeţ, este şi o mândrie dacă vreţi locală şi o onoare şi în interesul fiecărui cetăţean să vadă în faţa Parlamentului României, aşa cum vedeţi şi î

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 13 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°