Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învãtãtorii din Vaslui au câstigat procesele cu Ministerul Educatiei Nationale

Publicat in Vremea Noua, miercuri 20 februarie 2013 ·

Uniunea Judeteanã a Sindicatelor Libere din Învãtãmânt (UJSLI) Vaslui a câstigat în instantã 30 de procese intentate în toamna anului trecut Ministerului Educatiei si Inspectoratului Scolar Judetean, pentru neplata orelor de sport fãcute de învãtãtori în anul scolar 2012-2013. În urma sentintelor date de Tribunalul Vaslui, cele 30 de scoli vasluiene vizate au de achitat cadrelor didactice de ciclu primar echivalentul a 72 de ore efectuate si neplãtite pe parcursul unui an scolar. “Cei peste 200 de învãtãtori pe care sindicatul i-a reprezentat în instantã au de încasat echivalentul unui salariu lunar, ceea ce înseamnã vreo 700 de lei. Practic, este vorba despre orele de Educatie Fizicã incluse de Ministerul Educatiei si Inspectoratul scolar în norma didacticã a învãtãtorilor, care însã nu au fost si plãtite”, a declarat Sorin Tiplea, presedintele Uniunii Judetene a Sindicatelor Libere din Învãtãmânt Vaslui. Sindicatele vasluiene din învãtãmânt sustin cã vor intenta si alte procese pe aceeasi spetã Ministerului Educatiei si ISJ Vaslui, în care reclamanti vor fi învãtãtorii scolilor din zona municipiilor Bârlad si Husi.

Uniunea Judeteanã a Sindicatelor Libere din Învãtãmânt (UJSLI) Vaslui a câstigat în instantã 30 de procese intentate în toamna anului trecut Ministerului Educatiei si Inspectoratului Scolar Judetean, pentru neplata orelor de sport fãcute de învãtãtori în anul scolar 2012-2013. În urma sentintelor date de Tribunalul Vaslui, cele 30 de scoli vasluiene vizate au de achitat cadrelor didactice de ciclu primar echivalentul a 72 de ore efectuate si neplãtite pe parcursul unui an scolar. “Cei peste 200 de învãtãtori pe care sindicatul i-a reprezentat în instantã au de încasat echivalentul unui salariu lunar, ceea ce înseamnã vreo 700 de lei. Practic, este vorba despre orele de Educatie Fizicã incluse de Ministerul Educatiei si Inspectoratul scolar în n

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 36 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 42 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la JO 2024 - Team Romania, 88 de sportivi pentru Paris

HotNews acum 53 minute
Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că acum Team Romania are 88 de sportivi. Loredana TomaFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia Loredana Toma s-a calificat la JO, după ce

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°