Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceri încurcate la Apaterm. Fochişti de lux pentru chiriaşii Primăriei

Publicat in Vremea Noua, miercuri 20 februarie 2013 ·

Deşi locatarii susţin că vine la program doar două-trei ore pe zi, fochistul este plătit în prezent cu 1.400 de lei pe lună de la fiecare scară * Anul trecut, oamenilor li s-au cerut 4.200 de lei, iar în 2011 chiar 10.864 de lei * Apaterm susţine că acestea sunt tarifele şi că ele sunt destul de mici

Deşi sunt chiriaşi în blocul de locuinţe sociale al Primăriei A4 de pe strada Traian (deasupra Stării Civile), oamenii sunt obligaţi să plătească la Apaterm serviciile fochistului care le asigură supravegherea şi întreţinerea centralei pe gaz. Aceştia se plâng că suma plătită este astronomică, în comparaţie cu cât muncesc lucrătorii respectivi: „Vin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, citesc indexul şi gata. Dacă-i cauţi în cursul zilei, nu-s de găsit. În caz de avarie trebuie să-i sunăm pe telefonul mobil”, ne spun nemulţumiţi oamenii.

10.000 de lei – două salarii şi un sfert

După ce s-au bucurat că au primit locuinţă socială din partea Primăriei, locatarilor blocului A4 le-a căzut faţa la propriu când au văzut că au de plătit din banii lor 10.864 de lei pentru doi fochişti şi un electrician, care să aibă grijă de centrala termică a blocului. „Deşi suntem chiriaşi şi mâine-poimâine ne pot da afară, ne-au pus să plătim deschiderea la lumină, când ne-am mutat, şi ne-au cerut şi 600 de lei pentru deschiderea la gaze. Lumina am plătit-o cu toţii, dar gazele le-am refuzat. Dar Apaterm şi Primăria a trebuit să-şi scoată banii de undeva. În noiembrie 2011 nu ne-a venit să credem când ni s-a pus în faţă o situaţie de cheltuieli făcută de Apaterm, pentru doi fochişti cu opt ore pe zi şi un electrician cu două ore pe zi, pentru care cele două scări ar fi trebuit să plătească peste 100 de milioane de lei vechi lunar. Cu alte cuvinte noi eram forţaţi să angajăm fochiştii pe banii noştri şi să le dăm şi salarii de vreo 50 de milioane de lei vechi fiecăruia, în

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 55 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 55 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°