Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt campionii mandatelor de parlamentar de Vrancea?

Publicat in Vremea Noua, joi 21 februarie 2013 ·

Un fost deputat, actual senator de Vrancea, este imediat în urma matusalemicilor udemerişti la numărul de mandate de ales, care din 1990 n-a mai plecat din Parlament

Au făcut din activitatea parlamentară principala lor preocupare în viaţă. Este şi cazul unor parlamentari de Vrancea care de două decenii bat holurile Parlamentului şi fac gaură în fotoliile de la Camera Deputaţilor sau de la Senat încercand să lucreze la legi mai bune pentru poporul care i-a făcut senatori şi deputaţi. Judeţul cel mai subvenţionat al ţării, care nu se poate lăuda în actualul Guvern cu miniştri de pe ale Mioriţei plaiuri, are parlamentari în topul celor mai prezenţi aleşi în forurile legislative ale ţării. Peste vrancenii noştri de import, doar cei de la UDMR figurează cu mai multe mandate, fiind aleşi neîntrerupt din 1990 încoace. Campionul mandatelor de parlamentar de Vrancea este Cristian Dumitrescu, ales senator PSD de Vrancea la alegerile de pe 9 decembrie. Acesta se poate lăuda cu mandate “din unul în altul”, din 1992, chiar dacă intrarea în politică s-a făcut din partea PD, pentru ca ulterior să se stabilească la PSD. De precizat că la Senat, Dumitrescu este al treilea în topul celor mai aleşi aleşi, dacă se permite această alăturare, imediat după reprezentanţii UDMR care au cate şapte mandate neîntrerupte la activ, Marko Bela şi Verestoy Attila. Celălalt senator PSD de Vrancea, Petru Filip, este abia la al doilea mandat. La Camera Deputaţilor, Vrancea are şi aici un grup de parlamentari de meserie. În top conduce Miron Mitrea, ales deputat PSD de Vrancea la 9 decembrie, după ce în mandatul trecut a fost senator. El a făcut schimb de locuri cu Cristian Dumitrescu.

Miron Mitrea înregistrează cinci mandate de parlamentar

Miron Mitrea înregistrează cinci mandate de parlamentar. În urma sa figurează, cu patru mandate consecutive, liberalul Nini Săpunaru, ales deput

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 22 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 5 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°