Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu „ridică” blocuri-turn după cum are chef

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 februarie 2013 ·

Un imobil de birouri ar putea distruge o zonă protejată a Capitalei. Primăria vrea să facă un PUZ ilegal ca să demareze construcția unui centru de afaceri, deși în zonă sunt numai case și imobile de locuit cu maxim patru etaje. Sursa: RĂZVAN PETRESCU

1 /.

Primăria Capitalei este pe cale să dea undă verde construirii unei clădiri prea înalte într-o zonă protejată şi în care legea permite imobile cu maxim patru etaje şi, eventual, o mansardă. Astfel, pe strada Maxim Gorki 28- 30, din sectorul 1, aflată întrun cartier exclusivist, ar urma să fie ridicat, de către grupul Astaldi, un centru de afaceri care ar putea distruge zona protejată Monnet.

Potrivit legii, în prezent doar Municipalitatea mai poate iniţia şi elabora Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) în zone protejate, doar dacă sunt oportune pentru oraş. Arhitecţii Capitalei au invocat şi în acest caz, cu girul edilului-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, oportunitatea, deşi ea nu există. Oamenii din zonă sunt revoltaţi, însă nimeni nu îi bagă în seamă. Hilar este că, în 2009, nu s-a aprobat construirea unui imobil de apartamente cu patru etaje la aceeaşi adresă, dar acum se vrea construirea a unui centru de afaceri, adică clădire de birouri.

Oportun pentru oraş ar însemna ca imobilul nou ridicat să ajute la dezvoltarea zonei sau să existe, între investitor şi autoritatea locală, un parteneriat prin care o parte din spaţiul construit să fie utilizat în folosul comunităţii. „Primăria Capitalei este singura care poate elabora planuri urbanistice. În acest caz nu există nicio dovadă a utilităţii publice, iar iniţiativa este ilegală”, a explicat Nicuşor Dan, preşe dintele Asociaţiei „Salvaţi Bu cureştiul”. EXCLUSIV EVZ. IUREŞ LA PRIMĂRIA CAPITALEI. Stadionul lui Oprescu, luat la puricat de procurori. Se caută 94 de milioane de euro!

Precedent

Municipalitatea nu este la prima abatere de acest gen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Vâlcea Un bărbat de 45 de ani a murit în timp ce se îndrepta spre secţia de votare

Ziua Constanta acum 24 minute
Un eveniment tragic s-a produs duminică, 09 iunie 2024, în apropierea unei secţii de votare din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea. Din nefericire un bărbat de 45 de ani, a murit. În urma decesului bărbatului, procesul electoral nu a fost suspenda

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 4 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 2 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum o ora
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum o ora
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum o ora
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Parteneri de guvernare, nu și la „locale”! Candidatul PNL Slatina, acuzat că a bătut un consilier local PSD

Gandul acum 51 minute
Cel mai grav incident apărut în prima parte a zilei de 9 iunie, data alegerilor europarlamentare și locale, s-a petrecut în Slatina, județul Olt Acolo, candidatul PNL la funcția de primar este acuzat că bătut un consilier local PSD. Coaliția PSD-PNL

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 58 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Drulă: Am votat plin de speranţă pentru o Românie modernă

Mediafax acum 2 ore
„Am votat plin de speranţă pentru o România modernă, pentru continuarea modernizării oraşelor şi localităţilor care sunt conduse onest şi unde mafiile nu mai au acces, pentru un prim pas în 2024, un an complicat, către modernizare, către schimbare,

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°