Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR: Termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta raportul ANI – neconstituţional

Publicat in Vremea Noua, miercuri 27 februarie 2013 ·

CCR a decis miercuri că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate. Totodată, CCR a declarat neconstituţional articolul referitor la conflictul de interese.

“CCR a admis obiecţia de neconstituţionalitate, în raport de criticile formulate şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 96 /2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale după cum urmează: art. I pct.3 în ceea ce priveşte art.7 alin. 2 lit. din legea astfel cum a fost modificată, referitoare la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al ANI; şi art. I pct.14 în ceea ce priveşte art.19 indice 1 alin. 1 şi 2 referitor la ‘Conflictul de interese’”, se arată în minuta deciziei CCR de miercuri.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Potrivit unor surse judiciare, argumentul neconstituţionalităţii în legătură cu termenul de 45 de zile ar fi fost faptul că se creează discriminare între celelalte categorii de cetăţeni şi parlamentari şi cu privire la celălalt articol, care se referă la suspendarea pe o perioadă de până la şase luni de la lucrările Parlamentului a deputatului sau senatorului găsit de ANI în stare de conflict de interese, pentru că s-ar crea o confuzie în legătură cu raportul ANI iar pe perioada suspendării cetăţenii nu ar mai fi reprezentaţi în Legislativ.

Pe 14 februarie, Partidul Democrat Liberal a depus la CCR sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor, aceasta fiind semnată de

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 53 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 46 minute
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum o ora
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Doliu în lumea filmului. A murit un cunoscut regizor, nominalizat la Oscar, la 53 de ani

Ziare.com acum 41 minute
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°