Săptămîna trecută, fostul Comisar European pentru Extindere, Günther Verheugen, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj. Verheugen e o persoană mai importantă în istoria României decît ar fi lăsat de bănuit anvergura sa personală – el a fost cel care a impus decizia Uniunii de încheiere a negocierilor cu România, în 2004. Am scris în volumul Eu votez DNA! despre acel moment, şi cred că e relevantă o retrospectivă. Citiţi mai jos acest fragment.

E amuzant acum, privind retrospectiv, să auzi de la Adrian Năstase că era ocupat cu aderarea la UE şi deci nu se putea ocupa de corupţie. Şi asta pentru că problema corupţiei a rămas ultima chestiune nerezolvată de pe agenda de preaderare. E drept că procesul de negocieri pentru aderare a mers rapid, sub conducerea unor tehnocraţi competenţi ca Vasile Puşcaş sau Leonard Orban. Dar două chestiuni trenau şi au riscat să blocheze, pur şi simplu, încheierea negocierilor: agricultura şi corupţia. Dacă în cazul agriculturii era vorba despre capacitate administrativă (dovadă că problemele s-au rezolvat rapid după aderare), în cazul corupţiei era vorba despre voinţă politică – de fapt, despre acceptul politicienilor la ruperea pactului social vechi. Aşa ceva e mai greu de rezolvat decît problemele de capacitate administrativă şi, drept urmare, am rămas cu monitorizare pe justiţie pînă în ziua de astăzi.

DE ACELASI AUTOR Cum e viaţa în marxismul corect implementat Să pîrjolim pămînturile prin noi înşine! Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti Unde duc eu mîna cînd aud de companii româneşti? În interviurile de cercetare de la Comisia Europeană am aflat că, la finele lui 2004, funcţionarii de la nivel tehnic care lucrau pe România au făcut un raport foarte critic la capitolul justiţie şi au recomandat să nu se încheie negocierile de aderare. Comisarul pentru extindere, Günter Verheugen, a pă