Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 600 de angajaţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” vor rămâne fără bonuri de masă

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 1 martie 2013 ·

În urma unor serii de probleme de ordin financiar cu care Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) se confruntă, conducerea USV a întreprins o serie de măsuri de ajustare a cheltuielilor instituţiei, decizie care va afecta o parte din angajaţi. Mai exact, pe lângă leafa lunară, 600 de angajaţi nu vor mai primi bonuri de masă. 25% dintre aceştia primesc lunar de la casieria instituţiei salarii între 600 şi 1.000 de lei.

Potrivit prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul instituţiei, „este puţin probabil ca personalul USV să mai primească aceste bonuri de masă”. Acesta a mai adăugat că universitatea are restanţe la plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de angajaţi în 2011, iar acestea ar fi trebuit plătite până la finele lui 2012. Plata acestor drepturi salariale va diminua bugetul universităţii, în consecinţă nu vor exista resurse financiare pentru achitarea bonurilor de masă.

„Instituţia trebuie să plătească această sumă dat fiind faptul că a pierdut un proces, împreună cu Ministerul Educaţiei. Suma pe care trebuie să o plătim, în cinci ani, este de 15 milioane de lei. Suma care trebuie să ajungă la salariaţi, pentru 2012 şi 2013, este de peste 2 milioane de lei, bani care nu sunt prevăzuţi în bugetul universităţii. E adevărat că jumătate din această sumă trebuie plătită de Ministerul Educaţiei, însă Ministerul de Finanţe nu a aprobat bani cu această destinaţie”, a mai explicat Popa. Plata drepturilor salariale angajaţilor USV trebuie făcută în cinci tranşe (5% din valoare în 2012, 10% în 2013, 25% în 2014, 25% în 2015 şi restul de 35% în 2016).

Cât priveşte micşorarea lefurilor de la începutul acestui an, Valentin Popa a precizat că, în 2013, salariile angajaţilor TESA nu vor reveni la valoare lor din 2012, acest lucru putând fi posibil doar din 2014.

În urma unor serii de probleme de ordin financiar cu care

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum o ora
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum 13 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum 2 ore
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum o ora
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°